Un tribunal din Turcia a emis mandate de arestare, miercuri, pe numele a doi apropiați ai lui Mohammed bin Salman, prințul și lider de facto al Arabiei Saudite, după ce procurorii au acuzat colaboratorii că ar fi ajutat la planificarea și la uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, potrivit agenției de știri de stat din Turcia, informează The Washington Post

Mohammed bin SalmanFoto: Agerpres

Despre cei doi colaboratori, generalul Ahmed al-Assiri și Saud al-Qahtani, se crede că se află în Arabia Saudită și că există puține șanse ca guvernul saudit să îi predea autorităților turce.

Mai degrabă, mandatele par să facă parte dintr-un efort al guvernului turc de a face presiuni asupra Arabiei Saudite pentru a dezvălui mai multe detalii despre uciderea lui Khashoggi, precum și pentru a-l izola pe prințul moștenitor.

Mandatele au fost emise la o zi după ce câțiva senatori din SUA l-au acuzat pe Mohamed de complicitate la crimă folosind un limbaj foarte dur.

Aceștia au făcut acuzațiile după ce directorul CIA, Gina Haspel, i-a informat într-o sesiune neobișnuită cu ușile închise cu privire la probele pe care agenția le-a strâns în cazul Khashoggi.