Ce poți oferi celei mai alfabetizate țări din lume? O bibliotecă! Finlanda inaugurează oficial în 5 decembrie o bibliotecă ultramodernă în Helsinki, punctul final al unui an de festivități pentru celebrarea centenarului națiunii nordice, scrie AFP.

Oodi 7Foto: ALA Architects

Această enormă structură din lemn și sticlă, în centrul orașului, contrastează cu austera clădire a Parlamentului. Concepută de biroul finlandez ALA Architects și numită Oodi ("odă" în finlandeză), noua bibliotecă este destinată promovării cunoașterii, învățământului și egalității, într-o țară desemnată drept cea mai alfabetizată din lume într-un studiu universitar american din 2016, pe baza a numeroase statistici oficiale.

Pe ultima linie dreaptă înaintea inaugurării, muncitorii lucrau din greu pentru a termina exteriorul clădirii: în climatul glacial din Helsinki, instalarea panourilor de lemn de molid se dovedește mult mai dificilă decât se estima inițial.

În interior, 100.000 de exemplare de cărți vor fi la dispoziția publicului.

Dar biblioteca oferă și alte facilități amatorilor de cultură și tehnologie: studiouri de muzică, săli de montaj, cinema și imprimate 3D, cu acces gratuit.

"Oodi oferă o idee modernă despre ceea ce înseamnă o bibliotecă", a explicat Tommi Laitio, director de cultură la primăria din Helsinki.

"Este o casă a literaturii dar și o casă a tehnologiei, a muzicii, a cinematografiei și o casă a Uniunii Europene. Și cred că toate astea combinate se asociază cu ideea de speranță și progres", spune acesta.

Roboții bibliotecari

Un semn al acestui progres în plin marș: armada de roboți căreia îi este încredințată mutarea cărților în clădire. Potrivit arhitecților, este vorba despre o premieră mondială pentru o bibliotecă publică.

Roboții vor deveni un spectacol familiar pentru cei 10.000 de vizitatori așteptați zilnic în bibliotecă.

"Nici măcar nu știu dacă le vom spune 'asta' pentru a-i denumi, deoarece sunt sigur că oamenii vor găsi un nume pentru aceste lucruri care vor forfoti prin clădire", zâmbește Katri Vanttinen, de la biblioteca din Helsinki.

Oodi va avea zone dedicate pentru a studia în liniște, dar în celelalte locuri liniștea nu este cuvântul de ordine. Zgomotele și dezordinea sunt chiar încurajate în sânul "loft des nerds" - locul dedicat pentru creație. Utilizatorii pot construi aici obiecte sau pot împrumuta instrumente muzicale.

"Suntem pregătiți să discutăm constant cu utilizatorii și personalul pentru a afla ce comportament este binevenit în bibliotecă, dar e cu siguranță un loc de zgomote și activități improvizate în toată regula", explică Vanttinen.

Tăcerea nu e de aur

Aceasta este mândră de decizia bibliotecii de a nu separa secțiunea pentru copii de cea pentru adulți. Toți sunt la ultimul etaj panoramic al clădirii: un vast spațiu cu o lungime de 50 de metri, cu ziduri de sticlă care sprijină un acoperiș în formă de nor.

"Considerăm că zgomotul pe care copiii îl vor face la acest etaj este un zgomot pozitiv, vom asculta viitorul", explică ea. "Acustica este foarte bine planificată, astfel încât chiar dacă oamenii strigă într-o parte, de-abia îi poți auzi în altă parte".

Contra curentului mișcării de închidere a bibliotecilor în întreaga lume, Finlanda a susținut acest proiect cu un cost de 98 de milioane de euro, o sumă considerabilă într-o țară afectată de tăieri bugetare severe în ultimii ani.

În această țară cu 5,5 milioane de locuitori, cea mai fericită din lume potrivit clasamentului 2018 al ONU, 68 de milioane de cărți sunt împrumutate în fiecare an.

"Bibliotecile din Helsinki sunt al doilea cel mai bun serviciu public din țara noastră după apa potabilă", arată Tommi Laitio. "Bibliotecile sunt foarte apreciate în Finlanda. Și, dacă privesc acest proiect, o investiție de 100 de milioane de euro, aud proteste minime sau chiar nule. În realitate, oamenii sunt într-adevăr bucuroși și mândri".