"Războiul va continua" în estul rebel al Ucrainei atâta timp cât autorităţile ucrainene actuale "vor rămâne la putere", a declarat sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, după încheierea summitului G20 de la Buenos Aires, relatează AFP.

Vladimir PutinFoto: en.kremlin.ru

"Autorităţile ucrainene nu au interesul să soluţioneze conflictul" între Kiev şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei, care s-a soldat cu peste 10.000 de morţi de la declanşarea sa, în 2014, a declarat Putin, în cadrul unei conferinţe de presă. "În special prin mijloace paşnice", a adăugat el.

"Atâta timp cât acestea vor rămâne la putere, războiul va continua (...) Este mereu mai uşor să-ţi justifici eşecurile economice prin război", aruncând responsabilitatea asupra unui "agresor extern", a spus preşedintele Rusiei.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia, care a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea, că îi susţine militar pe rebelii proruşi în estul Ucrainei, ceea ce Moscova neagă cu vehemenţă.

Tensiunile între Moscova şi Kiev s-au accentuat după capturarea, duminica trecută, de către Garda de coastă rusă, a trei nave militare ucrainene în Marea Neagră, în largul Crimeii, şi arestarea a 24 de marinari ucraineni.

Rusia acuză că acestea au intrat ilegal în apele teritoriale ruse. Putin a denunţat din nou sâmbătă "o provocare" a Ucrainei, ale cărei nave, susţine el, "au încălcat de o manieră impertinentă" frontiera rusă .La rândul său, Ucraina denunţă "un act de agresiune" şi a instituit legea marţială în mai multe regiuni de frontieră.

(Sursa: Agerpres)