Niște misterioase valuri seismice au traversat luna aceasta aproape întreaga planetă, dar niciun cercetător nu a rezolvat încă enigma
Valurile au trecut prin Africa, fiind simțite de senzorii seismici din Zambia, Kenya și Etiopia. Au traversat și oceanele, ajungând până în Chile, Noua Zeelandă, Canada și chiar în Hawaii, la aproape 18.000 km distanță.
Valurile seismice nu doar că au trecut prin aceste locuri, ci au și ”țârâit” timp de peste 20 de minute. Totuși, se pare că niciun om nu le-a simțit.
Doar o singură persoană a remarcat ciudatul semnal pe seismogramele furnizate public, în timp real, de institutul geologic al SUA. Un pasionat de cutremure ce folosește pe Twitter numele de @matarikipax a observat ciudatele zig-zaguri și a postat imagini cu ele pe rețeaua de socializare.
Mica lui acțiune a provocat ”valuri” de alt tip, pentru că cercetătorii din toată lumea au încercat să afle care este sursa fenomenului seismic. ”A fost un meteorit? O erupție a unui vulcan submarin? Un străvechi monstru marin care iese din adâncuri”, scrie National Geographic.
”Nu cred că am mai văzut așa ceva”, spune Goran Ekstrom, seismolog la Universitatea Columbia, specialist în cutremure deosebite. ”Nu înseamnă că și cauza lor este neobișnuită”, adaugă el.
Totuși, multe caracteristici ale valurilor sunt remarcabil de ciudate: de la ”țârâitul” monoton, de joasă frecvență, până la extinderea globală.
Iar cercetătorii încă încearcă să rezolve această enigmă geologică.

Beatrice Mahler: O parte din personalul ATI a abandonat lupta. Nu oricine poate sa stea lângă un pacient extrem de bolnav
Aproape 4 milioane de tineri (18-34 de ani) locuiesc cu părinții. Iar motivele lor nu sunt doar economice...
O istorie a frigului extrem, din aprilie până în iunie - Ninsori, ger și îngheț în România ultimilor 100 de ani
În spatele cifrelor (și al scandalurilor politice). Mărturii despre suferință și deznădejde în pandemie: „I-am dat prima palmă copilului”
S&P modifică perspectiva la stabilă, de la negativă/ De ce ar trebui să ne intereseze ratingul
http://www.yoda.ro/stiinta/video-cercetatorii-de-la-cern-au-descoperit-particula-lui-dumnezeu.html
Informatii suplimentare se pot gasi si mai jos:
https://ro.wikipedia.org/wiki/CERN
Trebuie REMARCAT ca toti desteptii lumii - adunati la un loc - nu pot explica nici macar de ca animalele si pasarile NU au nevoie de 'hainute' groase pentru iarna, chestie care ar putea ajuta enorm omenirea.
Desigur, EL stie cum se INTERFEREAZA toate fenomenele existente, si DE CE se petrec acestea.
Insa, cine poate sa-L intrebe? sau, CINE poate intelege in cazul in care EL ar oferii RASPUNSUL.
Astazi toata lumea este cu ochii pe E.U., nu spre EL !
https://www.youtube.com/watch?v=aCgnoO62UdE
[Preafericitul Daniel nu știe că e filmat cu camera ascunsă și face următoarea declarație: "590.000 de euro, 3 hectare, 4-5 case, la lac. Deci un hectar din trei este numai în locație cu apă pentru pescuit. Cu podețe, cu... Adică, ce să vă spun? Foarte frumos! Dai un ban, dar cumperi ceva frumos"]
2-Insa asta pana intro zi, cand se aude cioc-cioc:
https://www.bugetul.ro/lovitura-pentru-preafericitul-daniel/
https://www.birdnote.org/show/how-feathers-insulate
https://www.sciencedaily.com/releases/2015/11/151123103838.htm
1-La prima am gasit o explicatie de ordin general:
https://www.birdnote.org/show/how-feathers-insulate
'Păsările supraviețuiesc în condiții meteorologice scăzute, făcând pene, creând straturi de aer și pene. Doar o fracțiune de centimetru din această izolație poate menține temperatura corpului unei păsări chiar și în timpul înghețului'.
2-Insa, la cea de a doua am gasit o SPERANTA:
https://www.sciencedaily.com/releases/2015/11/151123103838.htm
"...Acum, o echipă de cercetători a studiat experimental captarea aerului în suprafețe păroase și proprietățile hidrofuge ale texturilor nedorite, care sunt esențiale pentru reglarea termică a animalelor.
Ori, daca se vor face investiile necasare, numai astfel se poate ajunge la ceva foarte UTIL pentru Umanitate [chestiune mentionata de mine mai sus]
Deci, inca odata multumiri pentru directia indicata.
https://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-6439979/Mystery-strange-seismic-waves-shook-world-November-11th.html
Cam banala explicatia, nu e cu CERN, cu experimente secrete, cu extraterestrii si sfarsitul lumii. Oh well, altadata!