Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a temperat joi speranţa lansării în viitorul apropiat a negocierilor de pace privind Yemenul, în timp ce rebelii houthi pun condiţii pentru a participa la acestea, relatează AFP, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu vreau să creez prea multe aşteptări, dar tocmai lucrăm din greu pentru a ne asigura că vom putea demara discuţiile în acest an", a declarat Antonio Guterres, la Buenos Aires, unde va participa vineri şi sâmbătă la summitul G20, alături în special de protagonistul central al acestei crize, prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman.

ONU nu a fixat nicio dată pentru aceste consultări, dar mai ales Statele Unite au afirmat că ele trebuie să aibă loc la începutul lui decembrie şi data de 3 decembrie a circulat insistent.

Emisarul ONU Martin Griffiths încearcă să reunească rebelii şi puterea în Suedia pentru a căuta să găsească o rezolvare paşnică a conflictului care devastează de peste patru ani această ţară săracă din Peninsula Arabică.

"Delegaţia naţională (a rebelilor houthi) va fi în Suedia, dacă Allah vrea, pe 3 decembrie, dacă garanţiile pentru ieşirea şi revenirea (rebelilor) în ţară în siguranţă sunt menţinute", a scris pe Twitter liderul Consiliului revoluţionar suprem al rebelilor,

Mohammed Ali al-Houthi. El a considerat, de asemenea, necesare "indicii pozitive care să arate importanţa păcii la celelalte părţi". A fost pentru prima dată când rebelii s-au exprimat clar în legătură cu participarea lor la tratative, notează AFP.