Incidentul din Strâmtoarea Kerci: Poroșenko a promulgat intrarea în vigoare a legii marțiale
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat intrarea în vigoare a legii marțiale pentru o perioadă de 30 de zile, în contextul incidentului din Strâmtoarea Kerci, după ce trei nave ale marinei ucrainene au fost sechestrate de forțele speciale rusești, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt, relatează AFP.
Președintele ucrainean Petro Poroshenko a semnat luni un decret de introducere a legii marțiale pentru la 30 zile.
Legislația ucraineană în privința legii marțiale permite instaurarea unei serii de limitări, printre care restricții privind libertatea de mișcare, adunările publice și activitatea mass-media. În decretul lui Poroshenko nu se specifică, însă, nimic despre astfel de restricții.
În schimb, sunt menționate 11 măsuri privind mobilizarea forțelor armate de rezervă, organizarea apărării anti-aeriene a unor instituții de stat importante, luarea de măsuri pentru apărare cibernetică și asigurarea ordinii publice.
Decretul președintelui ucrainean are și un al doisprezecelea punct, al cărui conținut nu a fost făcut public.
În ce regiuni se aplică legea marțială:
– Vinița
– Lugansk
– Mykolaiv
– Sumy
– Odesa
– Harkov
– Cernihiv
– Donețk
– Zaporijia
– Herson
– apele interioare din zona Marea Azov-Strâmtoarea Kerci.
