Co-fondatorul gigantului chinez Alibaba, Jack Ma, este membru al Partidului Comunist Chinez încă din anii 1980, a declarat marți o persoană familiarizată cu chestiunea, relatează CNBC.

Jack Ma. seful gigantului chinez AlibabaFoto: Captura YouTube

Persoana a cerut să rămână anonimă pentru că nu a fost autorizată să vorbească public în legătură cu acest subiect.

Un raport al People's Daily, cotidianul finanțat de stat, a publicat luni o listă de persoane pe care Partidul Comuniștilor dorește să le onoreze pentru ,,contribuțiile lor la reformă și deschidere". Ma era printre numele menționate, fapt care a născut întrebări cu privire la momentul în care acesta s-a alăturat partidului de guvernare al țării.

Statutul de membru al partidului comunist al lui Ma a fost vreme îndelungată speculat în presă, însă știrile din această săptămână au dezvăluit că omul cel mai bogat din China a fost vreme îndelungată membru al partidului.

,,Toți am intrat în partid în jurul celui de-al doilea sau al treilea an al universității. În acel moment, aderarea la partid nu înseamnă doar că erai un student bun, dar și că aveai integritate, capacitate organizațională, entuziasm și idealism", a postat cineva pe pagina cotidianului chinez, însă postarea a fost repede ștearsă de jurnaliști. CNBC a făcut disponibilă o captură de ecran cu mesajul postat.

Vestea vine după ce Ma a anunțat în septembrie că plănuiește să demisioneze din funcția de președinte Alibaba.

O purtătoare de cuvânt a companiei Alibaba a refuzat să comenteze cu privire la istoricul politic al lui Ma.