Liderul britanic se întoarce sâmbătă seară la Bruxelles înainte de summitul crucial pentru Brexit, programat duminică, pentru ”ultimele ajustări”. Asta, în contextul în care premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a ameninţat că se va opune acordului dacă textul nu este amendat în privința statutului Gibraltarului, aflat sub administrație britanică dar revendicată de Madrid, relatează AFP.

Theresa MayFoto: Flickr/ Tiocfaidh ár lá 1916

Premierul se va întâlni mai întâi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la ora 18.00 (17.00GMT), înaintea unei discuţii cu Donald Tusk, maestrul de ceremonii al summitului extraordinar programat duminică.

Cerinţele Spaniei sunt ultimul obstacol în faţa aprobării unanime a acordului de către liderii europeni, negociatorii reuşind să finalizeze un ”tratat de retragere” a Regatului Unit.

"Garanţiile încă nu sunt satisfăcătoare, deci Spania îşi menţine veto-ul la acordul pentru Brexit", a declarat Pedro Sanchez în cursul unei conferinţe de presă la Havana, iar "dacă nu există un acord (privind Gibraltarul), este clar ce se va întâmpla, foarte probabil Consiliul European nu se va ţine".

Madrid cere să obțină negru pe alb drept de veto asupra viitoarelor negocieri privind viitorul Gibraltarului, o enclavă a Marii Britanii, situată în sudul Spaniei, care-i revendică suveranitatea.

Secretarul de Stat spaniol în Ministerul Afacerilor Europene, Luis Marco Aguiriano, care a ajuns la Bruxelles de vineri, a cerut un angajament scris din partea Londrei înainte de summit.

Opoziția Madridului nu ar bloca aprobarea acordului din partea UE, însă oficialii de la Bruxelles vor ca acesta să aibă susținerea unanimă a statelor membre.

”Chiar dacă sunt de acord sau nu duminică, nu schimbă nimic la nivel juridic”, a spus Jean-Claude Piris, fostul director general al serviciului juridic al Consiliului UE pentru a AFP.

”Aceasta este o chestiune politică, nu juridică: ar fi o problemă reală pentru cele 27 de țări ca o țară precum Spania să se desolidarizeze de aprobarea acordului de divorț”, a comentat o sursă europeană.

Ultimele ajustări

Vizita Theresei May de sâmbătă de la Bruxelles este, potrivit unei surse politice, ”o ultimă vizită de ajustări”, într-un moment în care premierul britanic are probleme în a obține aprobarea Parlamentului de la Londra. De altfel, fostul ministru pentru Brexit Dominic Raab a reafirmat vineri că, în opinia sa, acordul va fi respins de Camera Comunelor. May riscă, de asemenea, un vot de neîncredere.

”Este o ultimă vizită de ajustări, pentru a pune laolaltă mesajele politice care vor fi transmise în mod public duminică”, a spus sursa politică, asigurând că ”nu mai este nimic de negociat” cu Theresa May.

UE și Regatul Unit au reușit să se pună de acord asupra ”declarației politice” care fixează cadrul pentru relațiile post-Brexit, în special în plan comercial.

Săptămâna trecută au ajuns deja la un acord asupra ”tratatului de retragere” a Regatului Unit, un document de aproape 600 de pagini.

Parlamentul irlandez a sprijinit în mod covârșitor acordul încheiat săptămâna trecută de negociatorii Brexit, toate partidele importante susţinând proiectul de acord, cu ajutorul căruia guvernul şi-a realizat toate prioritățile cheie.

Citește și Președintele Klaus Iohannis va participa, duminică, la reuniunea extraordinară a Consiliului European în care ar urma să fie aprobat proiectul de Acord al retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Administrația Prezidențială.