Camera Reprezentanţilor din SUA intenţionează să examineze decizia preşedintelui Donald Trump de a menţine relaţiile cu Arabia Saudită în pofida asasinării jurnalistului disident Jamal Khashoggi, afirmă un lider al opoziţiei democrate, Adam Schiff, relatează Mediafax.

Donald TrumpFoto: Flikr

"În mod categoric, vom cerceta detaliat asasinarea lui Jamal Khashoggi şi vreau să mă asigur că vom primi informaţiile necesare. Vom vrea să examinăm ce ştie comunitatea serviciilor secrete despre această crimă", a declarat Adam B. Schiff, viitorul preşedinte al Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor, pentru cotidianului The Washington Post.

"Vom încerca să aflăm care sunt concluziile serviciilor de informaţii. Astfel, ne va fi clar dacă preşedintele se bazează pe informaţiile furnizate de serviciile secrete şi pe cele mai bune surse de informaţii sau dacă preşedintele reprezintă ceva foarte diferit", a subliniat congresmanul democrat.

Schiff a subliniat că va fi analizată şi intervenţia militară a Arabiei Saudite în Yemen. În plus, "vom vedea cât de stabilă este casa regală saudită şi modul în care regatul saudit îi tratează pe critici sau presa în general", a subliniat el, precizând că vor fi verificate şi interesele financiare ale lui Donald Trump. "Există numeroase potenţiale conflicte de interese, iar Congresul le va verifica. Sigur că dacă investiţiile străine ale companiilor lui Trump ghidează politicile SUA într-un mod care intră în antiteză cu interesele ţării, va trebui să aflăm", a insistat Schiff.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a contestat raportul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) privind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, afirmând că nu s-a concluzionat că prinţul Mohammad bin Salman a ordonat crima şi sugerând că poate ar trebui trasă la răspundere "lumea". "CIA nu a ajuns la nicio concluzie", a declarat Donald Trump.

"Nu, nu au ajuns la nicio concluzie. Au sentimente de un anumit tip. Am raportul, nu au ajuns la nicio concluzie, nu ştiu dacă cineva poate ajunge la concluzia că prinţul a făcut aşa ceva. Poate ar trebui trasă la răspundere lumea, pentru că lumea este un loc foarte, foarte violent", a precizat Trump. "Eu spun aşa: nu ştiu, nu ştiu. Dar fie că a făcut-o ori nu, prinţul neagă vehement. Şi tatăl lui, regele, neagă vehement. CIA nu spune că au făcut-o ei, ei indică spre anumite lucruri şi concluzionează că poate prinţul a făcut-o sau poate că nu", a subliniat Donald Trump.

Potrivit cotidianului turc Hürriyet, CIA a interceptat o conversaţie telefonică în care prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman solicită "reducerea la tăcere a lui Jamal Khashoggi cât mai rapid".

Donald Trump a declarat că, indiferent dacă prinţul moştenitor saudit este implicat sau nu în asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, Statele Unite vor menţine relaţiile cu Arabia Saudită, pentru protejarea intereselor americane, pe cele ale Israelului şi ale altor aliaţi. "Reprezentanţi ai Arabiei Saudite afirmă că Jamal Khashoggi a fost un duşman al ţării, un membru al mişcării Fraţii Musulmani, dar decizia mea nu se bazează pe aceste lucruri - este o crimă inacceptabilă şi oribilă. Regele Salman şi prinţul moştenitor Mohammad bin Salman neagă vehement că au cunoştinţă de planificarea ori asasinarea domnului Khashoggi. Serviciile noastre secrete continuă să analizeze toate informaţiile, dar se poate foarte bine ca prinţul moştenitor să fi avut cunoştinţă de acest eveniment tragic - poate că a ştiut, poate că nu a ştiut!", a declarat Donald Trump. "Acestea fiind spuse, s-ar putea să nu aflăm niciodată toate datele referitore la asasinarea domnului Jamal Khashoggi. În orice caz, relaţia noastră este cu regatul Arabiei Saudite. Au fost un aliat major în lupta noastră foarte importantă cu Iranul. Statele Unite intenţionează să rămână un partener constant al Arabiei Saudite pentru a asigura interesele ţării noastre, ale Israelului şi ale altor parteneri din regiune. Avem obiectivul major de a elimina ameninţarea terorismului în întreaga lume", a adăugat Donald Trump.

"Înţeleg că sunt membri ai Congresului care, din raţiuni politice ori din alte motive, ar vrea ca noi să mergem în altă direcţie - sunt liberi să facă acest lucru. Voi lua în considerare ideile care îmi vor fi prezentate, dar doar dacă sunt compatibile cu securitatea absolută a Americii. După Statele Unite, Arabia Saudită este cea mai mare naţiune care produce petrol. Au colaborat strâns cu noi şi au fost foarte receptivi la solicitările mele de a ţine preţurile la petrol la niveluri rezonabile - lucru foarte important pentru lume. În calitatea de preşedinte al Statelor Unite, intenţionez să mă asigur că, într-o lume foarte periculoasă, America îşi urmăreşte interesele naţionale şi contestă puternic ţările care vor să ne facă rău. Spus simplu este America pe primul loc!", a subliniat liderul de la Casa Albă, denunţând influenţa negativă a Iranului în Orientul Mijlociu.

Surse citate de NBC News au declarat că Agenţia Centrală pentru Informaţii (CIA) a stabilit că prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a ordonat asasinarea jurnalistului rezident american Jamal Khashoggi. Donald Trump a catalogat concluziile CIA drept "premature", dar "posibile", subliniind că asasinatul "nu ar fi trebuit să aibă loc".

Jamal Khashoggi a dispărut în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenţi care au acţionat pe cont propriu. Dovezile existente sugerează că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a coordonat operaţiunea de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, iar teoria conform căreia autorii ar fi militari indisciplinaţi este o "ficţiune", a afirmat sir John Sawers, un fost director al MI6. Arabia Saudită a negat că prinţul moştenitor saudit ar fi implicat în acest complot. Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut clarificări din partea Arabiei Saudite în acest caz.

Partidul Democrat a obţinut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, iar unii lideri au semnalat deja că preşedintele Donald Trump, un politician republican, ar putea fi vizat de investigaţii ale Camerei inferioare a Congresului SUA. Politicieni democraţi au semnalat că au stabilit 85 de teme care ar putea face obiectul unor anchete privind activităţile preşedintelui Donald Trump.

Congresmanul Adam Schiff, care de la începutul noii legislaturi, în ianuarie 2019, ar urma să devină preşedinte al Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, a semnalat că va discuta cu procurorul special Robert Mueller despre stadiul investigaţiei privind ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial din 2016 şi despre presupusele contacte ale echipei de campanie a lui Donald Trump cu Moscova. "Vreau să mă asigur că Bob Mueller poate folosi dovezile colectate. (...) Vom încerca să aflăm ce influenţă pot avea ruşii asupra preşedintelui Statelor Unite", a declarat Adam Schiff.

Alte investigaţii ar putea viza situaţia fiscală a lui Donald Trump şi a companiilor familiei preşedintelui, presupusele afaceri ale lui Donald Trump în Rusia, plăţile către dame de companie, demiterea directorului FBI James Comey, destituirea procurorului general Jeff Sessions, reacţiile Administraţiei de la Washington la calamităţi naturale sau derularea activităţilor administrative la Casa Albă.

Imediat după scrutinul legislativ parţial desfăşurat în SUA, un lider al Partidului Democrat l-a avertizat pe Donald Trump că va fi tras la răspundere în Camera Reprezentanţilor. "Poporul american a cerut responsabilitate din partea instituţiilor guvernamentale, transmiţând un mesaj clar despre ce aşteaptă din partea Congresului. Indiferent dacă îi place ori nu, Donald Trump şi Administraţia lui vor fi traşi la răspundere în faţa legilor şi a poporului american", a declarat congresmanul Jerrold Nadler, care probabil va fi preşedintele Comisiei Juridice din Camera Reprezentanţilor. Însă Donald Trump a avertizat că eventualele anchete lansate de Partidul Democrat prin Camera Reprezentanţilor vor fi contracarate prin investigaţii ale Senatului, rămas sub controlul Partidului Republican. "Dacă democraţii au de gând să folosească banii contribuabililor pentru a ne investiga în Camera Reprezentanţilor, vom şi noi forţaţi să luăm în considerare investigarea lor pentru dezvăluirea de informaţii clasificate şi multe altele, în Senat. Putem face acest joc în doi!", a avertizat Donald Trump.