Administrația locală din orașul german Roth a interzis copiilor să-și pună dorințele de Crăciun într-un brad public pentru că ar încălca legile europene privind protecția datelor, potrivit Welt, citat de Euronews.

HotNews.roFoto: Hotnews

Totuși, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a declarat pentru Politico.eu că nu este cazul.

”Moș Crăciun ar trebui să aibă detaliile de contact ale familiei pentru a aduce cadourile din lista primită, cu condiția ca părinții să fie de acord, dacă este vorba de minori”, a spus ea.

Punerea de scrisori cu dorințele de Crăciun într-un brad este un obicei în orașul Roth. Potrivit Welt, oficialii din Roth caută acum alte soluții pentru a face legătura dintre copii și cei care le îndeplinesc dorințele.