Presa turcă: A fost finalizată partea maritimă a gazoductului Turkish Stream

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 20 noiembrie 2018, 4:23 Actualitate | Internaţional


A fost finalizată partea maritimă a gazoductului Turkish Stream, care va transporta către Turcia şi Europa 31,5 miliarde de metri cubi de gaz rusesc. La ceremonia organizată la Istanbul cu ocazia finalizării părţii maritime a magistralei au participat preşedinţii Tayyip Erdoğan şi Vladimir Putin. În declaraţia de presă comună, cei doi preşedinţi au subliniat încrederea reciprocă pe care o au cele două ţări, potrivit Haberturk, citat de Rador.

La Istanbul a avut loc o ceremonie cu ocazia finalizării segmentului maritim al gazoductului Turkish Stream. la eveniment au participat preşedintele Turciei, Tayyip Erdoğan, şi preşedintele Rusiei Vladimir Putin.
Recep Tayyip Erdoğan a declarat că "Am ajuns în ultima fază a acestui proiect istoric, în care am făcut primul pas în 2014 iar în 2016 am realizat prima etapă concretă. Turkish Stream este un proiect istoric din punct de vedere al relaţiilor cu prietenii noştri ruşi".

La Kıyıköy, unde gazoductul iese la suprafaţă din mare, continuă construcţia unei centrale, a atras atenţia Erdoğan şi a precizat că în urma testelor din 2019, magistrala Turkish Stream va fi pregătită să înceapă activitatea. Jumătate din gazul care trece prim magistrală va fi livrat mai departe Europei. "Fără a fi afectată de riscuri ale tranzitului, Turcia îşi va acoperi nevoile proprii de gaze naturale dar şi pe cele ale Europei".

Ţinta este o valoare a comerţului de 100 de miliarde de dolari

Erdoğan a subliniat că din 1987 şi până în prezent, Turcia a importat din Rusia 387 de miliarde de metri cubi de gaze. "Cooperarea noastră cu Rusia avansează sub forma unui evantai larg. Ţinta noastră este o valoare a comerţului de 100 de miliarde de dolari. În primele nouă luni am înregistrat un record în domeniul turismului, cu 5,1 milioane de turişti ruşi. În 2019 vom sărbători în mod reciproc Anul Culturii şi al Turismului. Evenimentele vor permite ca popoarele noastre să se cunoască mai bine". Erdoğan a amintit şi că proiectul centralei nucleare de la Akkuyu a fost demarat împreună cu Rusia.

"Numele a fost dat de Erdoğan"

Potrivit preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, numele proiectului Turkish Stream a fost dat de preşedintele Erdoğan. Putin i-a mulţumit lui Erdoğan pentru curaj şi a arătat că "Vom atinge ţinta de 100 de miliarde de dolari în sfera comerţului, despre care vorbea domnul Erdoğan". Putin a adăugat că colaborarea dintre Turcia şi Rusia în domeniul energiei durează de ani buni şi şi-a reiterat convingerea că proiectul Turkish Stream va fi finalizat până în 2019.

Referindu-se la importanţa Turkish Stream, Putin a arătat că "Proiectul va transforma Turcia într-un important centru al gazului natural şi va influenţa pozitiv poziţia Republicii Turcia. Nu ar fi posibilă realizarea unui asemenea proiect fără o încredere reciprocă între cele două ţări. Doresc să îi prezint preşedintelui Erdoğan profundele mele mulţumiri, pentru voinţa politică şi curajul pe care le-a demonstrat. Cred că acest proiect va fi finalizat până în 2019. Folosim cele mai avansate tehnologii, prietenoase cu mediul. În condiţiile unei concurenţe tot mai strânse, nu ar fi fost posibil să realizăm un asemenea proiect fără a exista voinţă politică".

Capacitate anuală de transport de 31,5 miliarde metri cubi de gaze

Segmentul maritim al proiectului cu o capacitate totală de 31,5 miliarde metri cubi este compus din două conducte cu o lungime de 930 de kilometri. Capacitatea anuală de transport a fiecărei conducte este de 15,75 miliarde metri cubi de gaze.

Gazoductul iese din Rusia prin oraşul Anapa şi intră în Turcia la Kıyıköy. Turkish Stream va furniza gaze naturale unor oraşe industriale precum İstanbul, Bursa, Kocaeli, İzmir şi va constitui o garanţie pentru producţia industrială în zonă.

Prin una dintre conductele acestei magistrale, în Turcia vor fi trimise 15,75 miliarde de metri cubi de gaze. Prin cea de a doua conductă se va livra gaz Europei. Aceasta va fi conectată prin Bulgaria sau prin Grecia iar negocierile sunt în curs. (preluare Rador)

















847 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version