Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus luni că Moscova va riposta dacă Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) din 1987, scriu agențiile de știri din Rusia, citate de Reuters.

Trump si PutinFoto: Captura video

Putin a discutat posibila reacția cu oficialii din Ministerul rus al Apărării și a adăugat că Kremlin este pregătit să discute INF cu Washingtonul.

La 20 octombrie, președintele american Donald Trump a anunțat că Washingtonul se retrage din Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare, semnat în anul 1987 de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov și fostul președinte american Ronald Reagan.

Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a solicitat Moscovei să facă repede schimbări astfel încât să se conformeze în totalitate cu Tratatul.

Uniunea Europeană a atras atenţia Administraţiei Donald Trump că decizia de retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) va genera "instabilitate" şi o "cursă a înarmării", cu efecte asupra ţărilor europene.