​Candidatul democrat la postul de guvernator al statului Florida, Andrew Gillum, a anunţat sâmbătă că se recunoaşte învins de republicanul Ron DeSantis, după mai multe numărări ale voturilor de la alegerile parlamentare americane desfăşurate pe 6 noiembrie, relatează AFP, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Doresc să îl felicit pe @RonDeSantisFL care va deveni viitorul guvernator la marelui stat Florida", a declarat Andrew Gillum, primar al capitalei statului, Tallahassee, care spera să devină primul guvernator afroamerican al acestui stat din sud-estul SUA.

Pentru aceste alegeri voturile sunt numărate din nou din cauza diferenţei mici dintre rezultatele celor doi candidaţi. Rezultatele definitive urmează să fie anunţate duminică.

Tot în Florida, alte alegeri rămân indecise.

Pentru un post de senator la Washington s-au înfruntat republicanul Rick Scott, actual guvernator al statului, şi democratul Bill Nelson, titularul acestui post de senator.

Rezultate neoficiale îl arată pe Rick Scott pe primul loc, cu 12.600 de voturi mai mult ca adversarul său Bill Nelson din cele peste 8,2 milioane de voturi exprimate, 0,15 procente.