Preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi-a exprimat regretul pentru tratamentul ce i-a fost rezervat duminică la Paris faţă de cel al omologului său din Kosovo, în timpul ceremoniilor centenarului Armistiţiului din 1918, a relatat luni presa locală, notează France Presse.

Aleksandar VucicFoto: Agerpres / Tanjug

Presa sârbă a publicat fotografii cu Hashim Thaci aflat în spatele preşedintelui rus Vladimir Putin, american Donald Trump, francez Emmanuel Macron şi cancelarului german Angela Merkel, în timp ce Aleksandar Vucic a fost instalat în faţă, într-o altă tribună.

"Vă puteţi imagina cum m-am simţit", a declarat Aleksandar Vucic. "Mi se părea că mă uitam tot timpul în jos şi pe ecran, nu credeam că pot vedea ceva în faţa mea, cunoscând sacrificiul plătit de poporul sârb în Primul Război Mondial", a explicat el, potrivit comentariilor publicate de media locale.

În mod proporţional, mica armată sârbă a suferit cele mai îngrozitoare pierderi în acest conflict: 130.000 de morţi şi 135.000 de răniţi, trei sferturi din efectivele sale, potrivit Agerpres.