Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a acuzat pe preşedintele SUA, Donald Trump, că este împotriva creării ''unei Europe unite şi puternice'', într-un discurs susţinut sâmbătă în oraşul polonez Lodz, în care a vorbit şi despre alegerile europarlamentare la care se teme de creşterea popularităţii formaţiunilor naţionaliste, scrie Agerpres.

Donald TuskFoto: Agerpres/Xinhua

''Pentru prima dată în istorie avem o administraţie americană ce nu este entuziastă, ca să nu spun mai mult, faţă de o Europă unită şi puternică'', a spus Tusk. '

'Vorbesc aici de fapte, nu de propagandă'', a susţinut în continuare fostul premier polonez, vorbind în faţa unei mulţimi cu o zi înainte de Centenarul independenţei Poloniei.

Tusk a formulat reproşuri la adresa lui Trump şi într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul polonez Gazeta Wyborcza, el afirmând că actualul preşedinte american doreşte o lume în care să fim ''noi, Statele Unite de o parte, şi de cealaltă parte diferite alte ţări dispersate''.

Referindu-se la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor, Tusk a vorbit despre apariţia unui curent naţionalist ostil Uniunii Europene.

''În acest parlament nu este exclus să fie reprezentate două curente, unul tot mai mult în culorile cămăşilor negre, antieuropean, care mizează tot mai mult pe naţionalism (...) şi un al doilea curent al celor care doresc să aprofundeze integrarea Uniunii Europene cât mai mult posibil'', explică preşedintele Consiliului European.

Evocând creşterea ''emoţiilor anti-europene'' în mai multe capitale din statele UE, Tusk a apreciat că acestea ''nu privesc deocamdată liderii, dar astfel de forţe cresc sub ochii noştri'', caracterizându-le drept ''forţe care mizează mai mult pe conflicte decât pe cooperare, pe dezintegrare mai mult decât pe integrare''.

În discursul său, fostul premier polonez provenit din rândurile liberalilor aflaţi acum în opoziţie, s-a îndreptat şi împotriva actualului guvern conservator de la Varşovia aflat în conflict cu Bruxelles-ul pe tema reformelor în justiţie.

După ce recent a vorbit despre riscul unui Polexit (o ieşire a Poloniei din UE), deşi guvernul polonez a negat orice intenţie de acest fel, Tusk a criticat atitudinea acestui guvern faţă de instituţiile europene, precizând că depinde de societate să nu le permită politicienilor să demoleze UE şi să scoată Polonia din UE'.