Trei militante Femen și-au expus busturile goale sâmbătă dimineață sub Arcul de Triumf din Paris, înainte de a fi ridicate de către poliție, pentru a denunța prezența ”criminalilor de război” printre șefii de stat invitați duminică la comemorarea Armistițiul din 1918, care a marcat încheierea Primului Război Mondial, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cu coronițe de flori în păr, la sânii goi și cu pumnii în aer, femeile au strigat: Bine ați venit, criminali de război”, potrivit AFP.

Acestea erau pictate pe piele cu sloganul: ”falși pacificatori, adevărați dicatori”.

”Am venit să protestăm față de șefii statelor care se rușinează de pace. Mulți dintre ei sunt dictatori care nu respectă drepturile omului în țările lor”, a spus activista Tara Lacroix, în vârstă de 24 de ani.

”Au venit să celebreze războiul în timp ce pledează pentru pace”, a mai spus ea, fără să spună numele vreunui șef de stat vizat de această afirmație.

Și președintele României, Klaus Iohannis, participă duminică la ceremoniile dedicate Centenarului de la Armistițiul din 1918, care a marcat încheierea Primului Război Mondial. La evenimentele găzduite de președintele francez Emmanuel Macron vor fi prezenți lideri din 70 de state, printre aceștia, Donald Trump și Vladimir Putin.