Doi motocicliști care escortau convoiul premierului belgian, Charles Miche,l și al omologului său britanic, Theresa May, au fost răniți ușor, vineri dimineața, în dreptul localității Mons, în condițiile în care coloana de vehicule părăsea cimitirul militar din Saint-Symphorien, scrie cotidianul belgian Le Soir.

Theresa MayFoto: Flickr/ Tiocfaidh ár lá 1916

Cei doi motocicliști au fost răniți în momentul în care un vehicul a intrat pe autostradă și nu a respectat semnalele poliției.

Premierul belgian a cerut oprirea convoiului pentru a vedea în ce stare sunt cei doi motocicliști.

Convoiul se îndrepta spre Shape, cartierul general al NATO, în Casteau. Premierii belgian și britanic participaseră înainte de acest incident la o ceremonie la cimitirul militar din Saint-Symphorien, cu ocazia a o sută de ani de la armistițiul din Primul Război Mondial.

"A fost vorba de un șofer neatent," a declarat un purtător de cuvânt al premierului belgian, care a precizat că nu se pune problema unui atac intenționat.