Italia se dezintegrează, Ungaria se revoltă făţiş, iar SUA vor un război comercial. Nu este, deci, de mirare că liderii Europei nu prea au timp pentru britanici, scrie The Guardian, citat de Rador.
Diplomaţii şi oficialităţile de la Bruxelles care sunt strâns implicaţi în negocierile privind retragerea Regatului Unit din UE se cam codesc. În particular, ei numesc această atitudine "oboseala Brexit", rezultatul răzgândirii asupra unei situaţii haotice care există de doi ani la Westminster şi al muncii pe toată durata verii ca urmare a solicitării secretarului britanic însărcinat cu Brexit-ul, Dominic Raab, de continuare a negocierilor. Aceşti oficiali din celelalte 27 de ţări membre UE au fost aleşi ca fiind cei mai străluciţi şi mai buni pentru criza existenţială a vremii, dar adevărul brutal pentru aceşti ambiţioşi bărbaţi şi femei este că criza în cauză nu mai este Brexit-ul.
"Mergi în capitale şi poţi constata asta, pentru că nimeni nu mai vorbeşte despre asta", a spus Fabian Zuleeg, director executiv al principalului thinktank al UE, European Policy Centre. În parlamentul propriu după întoarcerea sa la Madrid de la recentul summit al liderilor europeni de la Bruxelles, premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a rezumat: "Britanicii petrec 24 de ore pe zi gândindu-se la Brexit, iar europenii se gândesc la asta patru minute în fiecare trimestru". Deşi retragerea haotică a Regatului Unit a devenit un proces a cărui gestionare este de temut, UE primeşte lovituri de ciocan din alte părţi - de la crizele care ar putea realmente să facă sau să distrugă blocul, împreună cu multe cariere diplomatice.
Pe primul plan pe lista zonelor problemă în acest moment se află Italia. "Nimic şi nimeni, nicio scrisoare lungă sau scurtă nu ne va face să dăm înapoi", a spus vicepremierul ţării, Matteo Salvini, lider al Ligii de extrema dreaptă, în faţa adepţilor săi într-un video pe Facebook făcut în biroul lui din Roma, vineri. "Italia nu va mai fi sclavă şi nu va mai îngenunchia".
Luna trecută, Comisia Europeană a luat măsura fără precedent şi extrem de riscantă de a respinge proiectul de buget al celei de-a treia economii a Zonei Euro, un demers menit a sili guvernul democratic ales al ţării să-şi limiteze cheltuielile.
Cu o rată a creditelor de 130% din PIB, depăşită fiind doar de Grecia în UE, se spune că Italia este un pericol pentru stabilitatea financiară din Europa. Guvernul ei a fost înştiinţat să prezinte un plan financiar revizuit până în 13 noiembrie, în caz contrar confruntându-se cu amenzi uriaşe.
Importanţa cazului italian este că exemplifică perfect problema centrală şi potenţial fatală pe care statele membre UE şi Bruxelles-ul nu au reuşit în repetate rânduri să o reglementeze în mod semnificativ, fie din laşitate politică, fie din lipsă de voinţă.
Atunci când Irlanda, Grecia şi Portugalia au fost aruncate în crize severe ca urmare a recesiunii globale, când şi-ar fi putut modifica rata dobânzii sau ar fi putut devaloriza valutele proprii pentru a se pune din nou pe picioare, guvernele lor au fost în schimb silite pur şi simplu să privească în timp ce tinerii lor plecau în alte ţări.
Pentru că erau ţări din Zona Euro, pierduseră aceste cruciale posibilităţi de manevră monetară. Au fost pur şi simplu puse pe dietă de austeritate de Bruxelles, în schimbul unor împrumuturi, şi li s-a spus să-şi facă ordine în situaţia financiară internă cu costuri brutale.
Şi cu toate că ulterior s-a recunoscut că UE însăşi a greşit când a permis o astfel de intervenţie în avuţia economiilor europene, de la început, de atunci nu s-au prea făcut încercări de edificare a structurilor instituţionale care acum ar putea ajuta la promovarea creşterii în părţile cele mai sărace ale Europei sau ar putea răspunde la viitoare şocuri economice.
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a făcut apel la instituirea unui ministru de finanţe al Zonei Euro. Există apeluri repetate la finalizarea uniunii bancare în cadrul căreia depozitele celor care fac economii, oriunde s-ar afla, ar fi garantate în vremuri de criză. Dar dacă echivocul este la ordinea zilei, diferenţele de bogăţie dintre nordul şi sudul Zonei Euro au crescut.
Conform datelor FMI, PIB-ul per capita în Germania a sărit cu 19% în 2016, de la nivelurile din 2010, şi cu 14% în Olanda şi Franţa.
În ţările sudice, unde PIB-ul per capita era mai mic din start, acesta a crescut mult mai lent. În Italia s-a mărit doar cu 6%, în Portugalia cu 10% - şi a scăzut cu 7% în Grecia în aceeaşi perioadă.
În acelaşi timp, se simte un iz de standard dublu în privinţa aplicării pactului de creştere şi stabilitate conform căruia guvernele au fost obligate din 1997 să limiteze deficitele bugetare sub 3% din PIB şi datoriile naţionale la mai puţin de 60% din PIB.
Lacunele şi excepţiile au dominat în mod obişnuit. "Franţa este Franţa", a spus Juncker în 2016, făcându-se că nu vede nivelurile datoriei acumulate de preşedinţii din Palatul Élysée.
Nu prea este, deci, de mirare că noul guvern de coaliţie italian al mişcării populiste Cinci Stele şi Ligii de extremă dreapta nu vrea să cedeze încercărilor de a impune Italiei o astfel de soluţie incomodă. Şi i-au încurajat şi pe alţii.
Fabio Massimo Castaldo, europarlamentar din partea mişcării Cinci Stele şi vicepreşedinte al Parlamentului European, a spus pentru Observer: "După unele ameninţări cu tăierea fondurilor europene, în 2016 Comisia a iertat Spania şi Portugalia pentru bugetul lor de cheltuieli publice. Aceasta ar trebui să fie un precedent pentru Italia. Este calea de urmat pentru reglementarea problemelor cu UE. Unii comisari europeni ar trebui să înţeleagă de asemenea că guvernul nostru se bucură de cea mai mare apreciere acum, dintre marile ţări europene. Rata de aprobare a preşedintelui Conte a crescut la peste 60% din populaţia italiană. Este limpede că nu putem spune acelaşi lucru despre (Emmanuel) Macron sau (Angela) Merkel."
Guntram Wolff, director al think-tank-ului Bruegel de la Bruxelles, a spus că este un moment rău prevestitor, care arată contradicţia potenţial fatală aflată în inima acestei uniuni imperfecte. El a spus: "Ceea ce vedem acum este o tensiune între suveranitatea fiscală la nivel naţional - Parlamentul italian poate şi ar trebui să decidă propriile sale politici bugetare - şi faptul că această ţară suverană a intrat sub incidenţa uniunii monetare şi există condiţii, inclusiv toate regulile fiscale, şi ei toţi au semnat tratatele".
Momentul ales nici nu putea fi mai prost. Europa merge la vot în luna mai anul viitor pentru a alege membrii Parlamentului European. Situaţia dramatică le oferă un ajutor perfect celor de felul lui Steve Bannon, fostul strateg-şef al Casei Albe a lui Donald Trump, care s-a angajat să folosească acest moment pentru a declanşa o revoluţie populistă cu sprijinul lui Salvini.
"Guvernanţa şi finalizarea uniunii economice şi monetare este importantă, dar merge mai departe decât atât", a spus Zuleeg despre coliziunea cu Italia. "Problema este fragmentarea şi ascensiunea guvernelor iliberale populiste în unele ţări, folosind acest proces drept instrument pentru a demonstra electoratului că pot face ceea ce promit şi pot de asemenea schimba UE. Poate că din perspectivă economică, acum există o acceptare a faptului că pieţele sunt lăsate să-şi facă treaba. Piaţa va penaliza Italia, va penaliza oricare altă ţară care o ia pe această cale. Dar adevărata provocare este modalitatea politică de a trata această situaţie. Cum tratăm dezordinea pe care o vom avea după alegerea în Parlamentul European a unui bloc mare de partide anti-UE, antidemocratice, ca să vorbim fără ocolişuri?"
Polonia şi Ungaria, conduse de partidul de dreapta Lege şi Justiţie şi respectiv de Fidesz al lui Viktor Orban, storc deja maximum de valoare propagandistică din decizia comisiei de a lansa cea mai serioasă acţiune disciplinară împotriva lor, pentru încălcări flagrante ale normelor democratice. Ele ştiu că sunt ferite de pedeapsa supremă de a-şi pierde drepturile de vot, întrucât fiecare din ele a promis să se opună prin veto unui astfel de demers dacă ar ajunge în dezbaterea celor 28 de state membre.
Europa are o nevoie stringentă de leadership. Şi, poate că atunci când preşedintele francez Macron - recent lovit de o rată a aprobării de 26% - se întoarce din pauza despre care s-a spus că a fost necesară din cauza epuizării lui, el o va putea asigura. Dar nu este ceea ce Angela Merkel, cancelarul german care şi-a anunţat săptămâna trecută hotărârea de a nu mai candida în 2021, după o serie de dezastre electorale, va mai face mult timp.
"Populiştii speră deja să-şi consolideze efectivele în parlament, anul viitor, şi să-şi folosească această nouă influenţă pentru a afecta opţiunile de personal şi deciziile politice ale UE în următorii cinci ani", a spus Mujtaba Rahman, şeful structurii de consultanţă în domeniul riscului Eurasia Group. "Acum când Merkel se află în mod clar în zona ei crepusculară, ei vor considera că anul viitor este o ocazie care apare o dată în viaţă de a schimba fundamental regulile jocului la Bruxelles."
Cu o astfel de perspectivă sumbră, poate că le-ar conveni lui Juncker şi lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, să-şi ia pentru o clipă ochii de la continent. Dar probabil că nu-şi vor dori să se uite prea mult spre America, căci Europa este ameninţată de un război comercial care ar putea sărăci mult blocul.
În iulie, Juncker i-a făcut o vizită la Casa Albă preşedintelui SUA şi s-a întors cu o scutire temporară de la conflictul comerical care a început cu tarife punitive asupra oţelului european şi exporturilor de aluminiu şi ameninţa să lovească piaţă europeană auto, în special cea a Germaniei.
A fost convenit un armistiţiu incomod înainte de alegerile de la mijlocul mandatului preşedintelui american, Juncker promiţând să discute despre deschiderea pieţei europene pentru importurile americane şi făcând sugestia absurdă că UE ar cumpăra ceva boabe de soia de la fermierii americani din midwest - circumscripţie electorală crucială a lui Trump. Fermierii europeni cumpărau deja boabe de soia din SUA, doar pentru că sunt cele mai competitive de pe piaţă, după războiul comercial SUA-China. Poate că păcăleala le-a convenit ambelor părţi atunci. Dar ofensiva boabelor de soia pare a fi rămas fără combustibil.
În timp ce încearcă să evite să-l supere pe Trump în privinţa comerţului, UE este în opoziţie cu Casa Albă în privinţa retragerii SUA din aşa-numitul plan de acţiuni comune care a permis ridicarea sancţiunilor economice împotriva Iranului în schimbul limitării aspiraţiilor nucleare ale regimului de la Teheran.
UE şi-a semnalat intenţia de a proteja firmele europene în faţa sancţiunilor, ceea ce ambasadorul american Dennis Shea a spus la întrunirea OMC pe tema reglementării disputei că a "dezamăgit profund" Washington-ul. "Noi vom încuraja ţările europene să-şi analizeze cu atenţie interesele lor mai largi economice, politice şi de securitate", se spune că ar fi avertizat el.
Săptămâna aceasta, SUA vor reimpune toate sancţiunile împotriva Iranului care au fost ridicate de administraţia Obama după convenirea acordului nuclear în 2015. Între timp, marţi vor avea loc alegerile de la mijlocul mandatului, iar Jeremy Shapiro, director de cercetare la European council for foreign relations, a prezis că un set de rezultate bune l-ar detaşa pe Trump de capetele mai înţelepte din administraţia SUA, iar un set de rezultate negative s-ar putea să nu-l atingă.
Rosa Balfour, colaborator senior transatlantic la The German Marshall Fund of the US, a spus că ar putea fi expusă fragilitatea unităţii UE în privinţa afacerilor externe, evidenţiată de răspunsurile contradictorii la uciderea lui Jamal Khashoggi. "Germania şi-a oprit vânzarea de arme, în vreme ce Franţa nu a făcut-o", a spus el. "Iar în privinţa Iranului, este realmente nevoie să vedem dacă statele membre vor face ceea ce au spus că vor face. În ceea ce mă priveşte, comerţul şi Iranul au fost mereu lucruri destul de complicate. Două (probleme) concomitent nu este probabil un lucru inteligent, dacă nu vrem să se înfurie Trump".
Unul din părinţii fondatori ai UE, Jean Monnet, a făcut în 1978 profeţia că "Europa va fi făurită de crize"; el a prevăzut că blocul va ajunge să fie "suma soluţiilor adoptate pentru aceste crize".
La un summit care va avea loc în primăvara viitoare, la Sibiu, în Transilvania, în centrul României, Juncker face apel la colegii săi din conducerea celor 27 de state membre care vor mai rămâne în UE să-şi reînnoiască "angajamentul faţă de o UE care îşi ţine promisiunile în problemele care contează cu adevărat pentru oameni".
Andrew Duff, fost europarlamentar, autor şi preşedinte al grupului federalist Spinelli şi observator veteran al multor crize europene, este sceptic că se va face un mare salt înainte. Dar el crede că liderii, bruftuluiţi de evenimentele din lume, ar trebui, cu toată cvasi-indiferenţa lor faţă de procesul Brexit, să se gândească la Regatul Unit, care este a cincea economie a lumii.
"Puteţi să daţi vina pe britanici şi toată lumea va face asta, dar faptul că UE pare a fi fost atât de frământată şi fragmentată şi divizată intern în privinţa unei serii de probleme, de la imigraţie la Putin şi Trump, nu a fost un spectacol prea grozav", a spus Duff. "Britanicii nu trebuie condamnaţi pentru că şi-au pierdut afecţiunea faţă de UE în aceste împrejurări".
Duff a adăugat că UE trebuie să aibă în vedere un scenariu "în care britanicii se răzgândesc". "Şi dacă se poate găsi ceva care să funcţioneze, să determine creşterea economiilor statelor membre şi să furnizeze securitate internă şi externă, adică ceea ce vrem noi, există o şansă ca britanicii să se răzgândească. Mai ales dacă viitorul nu este atât de glorios cum pretind adepţii Brexit că ar fi". Poate că Brexit-ul nu este astăzi în mintea UE, dar edificarea unei Europe la care UE să-şi dorească să adere din nou ar trebui să fie.
Articol de Daniel Boffey, The Guardian (preluare Rador)
0
0
