Aproape jumătate din locurile de muncă din Departamentul de Stat al Trump sunt încă neocupate

de Anda Zahiu     HotNews.ro
Luni, 5 noiembrie 2018, 6:41 Actualitate | Internaţional


Mike Pompeo
Foto: Flickr
Casa Albă nu a desemnat încă un ambasador al SUA în 18 țări. Printre acestea se află și Australia, un aliat tradițional al Americii, care începe să se repoziționeze mai aproape de China în relațiile internaționale și economice, scrie The Atlantic.

Australia este unul dintre aliații cei mai apropiați ai Statelor Unit. Soldații săi au luptat alături de americani în Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial, Coreea, Vietnam, Afganistan și Irak. Australia este membră a celui mai exclusivist club de informații din lume, "Five Eyes" (celelalte patru state membre sunt Statele Unite, Canada, Marea Britanie și Noua Zeelandă). Prim-ministrul său conservator declară că vrea să ajute Statele Unite să contracareze dominația crescândă a Chinei în Asia de Est. De ce nu primește Australia mai mult respect de la administrația Trump?

Timp de mai mult de doi ani, Statele Unite nu au reușit să trimită un ambasador la Canberra, iar australienii care acordă atenție politicii externe consideră omisiunea ca fiind greu de trecut cu vederea. 

,,Devine o adevărată jignire, în special pentru cei care au încredere în alianță", a spus James Curran, un cercetător în politici externe la Universitatea din Sydney. "Ei se tem că este un semnal de la Washington că Australia ar putea să nu fie atât de apreciat ca partener, la urma urmei."

,,Din perspectiva președintelui Trump, Australia este un aliat de clasa a doua", a declarat fostul premier Kevin Rudd.

Pentru oricine, cu excepția diplomaților, acest lucru ar putea părea puțin mai mult decât un protocol nerespectat și sentimente rănite. Cu excepția acestui lucru: Australia dezbate viitorul său strategic în Asia care se află în plină ascensiune. Ar trebui să se țină de rolul tradițional al aliatului militar al Statelor Unite sau, în schimb, să devină partener economic al Chinei?

De zeci de ani, australienii au încercat să joace ambele roluri în același timp, dar acesta este un act de echilibru din ce în ce mai dificil. Pe măsură ce conflictele se accentuează între Trump și Xi Jinping, australienii încep să se teamă că vor fi forțați să aleagă o parte sau alta - și nu sunt siguri în ce direcție să o apuce.

Prim-ministrul Scott Morrison a cerut o întâlnire cu Trump la summitul ASEAN din Singapore, dar președintele a decis să ignore evenimentul. Între timp, Xi la invitat pe Morrison la Beijing, parte dintr-o ofensivă care include oferirea șansei de participare în proiecte economice în jurul Pacificului.

,,Avem o dezbatere fundamentală aici despre politica externă și de apărare, pentru că acum începem să vedem că America nu va juca rolul pe care ne-ar plăcea să îl joace în Asia", a declarat Hugh White, decanul Gânditorilor Strategici Australieni. 

,,Fără prezența sigură a SUA, a avertizat el, Australia nu va avea altă opțiune decât să se îngrijească de ascensiunea Chinei. Trebuie să acceptăm provocarea de a ne negocia locul în noua Asia fără sprijin din partea SUA".


















941 vizualizari

  • -13 (17 voturi)    
    Din ce am citit Departamentul de Stat (Luni, 5 noiembrie 2018, 7:05)

    Mondialul [utilizator]

    Este inca un bastion al stangii americane impreuna cu Departamentul de Justitie. In 8 ani Obama&Co le-a rezolvat destul de bine.
    Cand vor fii ocupaet acele locuri vacante probabil altfel va sta treaba.
    • +10 (14 voturi)    
      Unde ai citit (Luni, 5 noiembrie 2018, 8:17)

      banel [utilizator] i-a raspuns lui Mondialul

      Pe Twitter?
      • -2 (6 voturi)    
        Mai baiete, ai un link. Citeste, ca nu doare (Luni, 5 noiembrie 2018, 14:15)

        newlook [utilizator] i-a raspuns lui banel

        Mai baiete, ai un link. Citeste, treci de titlu, ca nu doare.
    • -11 (13 voturi)    
      Corect (Luni, 5 noiembrie 2018, 9:19)

      Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui Mondialul

      Daca treaba merge bine cu NUMAI 'jumatate' de personal, inseamna ca sunt cheltuiti mai PUTINI bani, aceasta fiind una din PASIUNILE Presedintelui Trump.
  • -10 (14 voturi)    
    Traducerea...chiar conteaza (Luni, 5 noiembrie 2018, 8:50)

    newlook [utilizator]

    "Almost Half the Top Jobs in Trump's State Department are Still Empty"

    Top Jobs = Locuri de munca LA VARF, nu "locuri de munca" in general, cum ati tradus voi.

    Inteleg ca sunteti anti-Trump, dar sa sugerati ca un intreg Departament (Minister, varianta romaneasca) nu are lucratori datorita lui Trump, e chiar prea mult. Nici macar Atlantic, oficina Democrata n-o face.
  • +7 (9 voturi)    
    Normal (Luni, 5 noiembrie 2018, 11:03)

    tavu [utilizator]

    Cine vrea sa lucreze pentru un nebun ?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version