Bărbatul acuzat că a trimis bombe artizanale unor opozanţi ai preşedintelui Donald Trump va fi transferat la New York, unde au fost găsite mai multe colete suspecte, potrivit ediţiei de vineri a ziarului Miami Herald, relatează AFP citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Arestat în Florida, în urmă cu o săptămână, Cesar Sayoc, în vârstă de 56 de ani, este inculpat pentru cinci capete de acuzare federale, între care expedierea ilegală de explozivi, şi riscă până la 48 de ani de închisoare.

Avocaţii săi au declarat unui judecător din Miami că vor cere eliberarea sa pe cauţiune în cursul unei audieri la New York, potrivit ziarului citat.

Cesar Sayoc este suspectat că a trimis cel puţin treisprezece bombe artizanale unor personalităţi critice faţă de Donald Trump, între care adversara democrată a acestuia la prezidenţialele din 2016, Hillary Clinton, fostul preşedinte Barack Obama precum şi actorul Robert de Niro.

Aceste incidente au sporit tensiunea în Statele Unite înainte de alegerile legislative şi locale din 6 noiembrie, esenţiale pentru continuarea preşedinţiei lui Donald Trump.