Președintele american Donald Trump a declarat joi că ia în considerare numirea purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, în funcția de ambasador al Statelor Unite la ONU, adăugând că o decizie în acest sens va fi făcută în curând, relatează site-ul agenției Reuters.

Heather NauertFoto: Wikipedia

"O luăm în considerare în cel mai serios mod. Este excelentă. Este alături de noi de foarte mult timp. Este un susținător de foarte mult timp. Probabil vom lua o decizie săptămâna viitoare", a declarat Trump pentru reporteri.

Donald Trump a anunțat la 9 octombrie că Nikki Haley își va încheia activitatea în funcția de ambasador al Statelor Unite la Naţiunile Unite la sfârşitul anului, potrivit Mediafax.