Balonul Merkel s-a spart. Până nu demult salutată drept adevărat lider al lumii libere, adversar al lui Trump, acum ea abia dacă-şi mai poate conduce propriul partid. Viitorul dreptei de centru din Germania se va clădi fără ea. Cancelarul a devenit spectator. Nimeni nu crede cu adevărat că ea ar mai putea acţiona în afara mandatului, ar mai putea modela Europa sau ar continua să rămână portdrapelul principiilor liberale, potrivit The Times, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Din câte mi s-a spus, decizia Angelei Merkel de a pleca a fost luată după un spectacol de la München cu opera "Parsifal" de Richard Wagner, din această vară. De săptămâni întregi, ea era în aprinse dispute cu ministrul său de interne, Horst Seehofer, care insista ca migranţii intraţi în Germania să fie deportaţi imediat în cazul în care ei au fost înregistraţi anterior într-o altă ţară membră din UE. Merkel se opunea. Seehofer era ameninţător: "N-am să fiu demis de un cancelar care a rămas cancelar numai din cauza mea". Merkel se înmuia.

Mirosind necazurile şi secătuită de scandal, dna cancelar a hotărât să nu-şi mai petreacă vacanţa ca de obicei, în sudul Tirolului. Dar ea şi soţul, un iubitor al muzicii lui Wagner, şi-au găsit totuşi timp să meargă la operă. Parsifal a fost mereu opera preferată: un novice, fără teamă de pericolele ascunse în pădurile germane, îi învinge pe duşmani şi pune mâna pe Sfântul Graal - pentru ea asta fiind însăşi metafora ascensiunii: o est-germană de pe tuşă care a dat gata mulţi bărbaţi aroganţi. "Muzica mă ajută să-mi limpezesc capul", a spus ea, referindu-se la modul în care îşi adoptă deciziile. De această dată, se pare însă că Wagner i-a oferit o panoramă aproape completă a vieţii sale politice; era momentul să pregătească o deloc precipitată retragere din funcţie.

Lingăii parizieni ar putea vedea în asta o şansă pentru ca "Jupiter" Macron să devină vocea incontestabilă a Europei. Dar mai există şi un alt scenariu: şi anume, acela potrivit căruia, fără Merkel, centrul european se prăbuşeşte, iar "proiectul" european devine aproape o fantezie. Fără un partener german pe care să se bizuie, Macron se clatină. Doi dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al creştin-democraţilor, Jens Spahn şi Friedrich Merz, sunt mult mai eurosceptici decât Merkel. Fără ea, statele mici din centrul şi estul Europei sunt în derută. Planurile vizând extinderea UE mai adânc în vestul Balcanilor se destramă, deschizând calea influenţei ruseşti. Negocierile europene pe tema crizei din Ucraina se blochează.

Merkel crede că poate preveni toate astea. Ea plănuieşte ca, în decembrie, să pună la conducerea CDU un aliat şi să pună la punct o strategie în vederea alegerilor europene din mai care vor agrava rana. Realitatea: alegerile est-germane din 2019 îi vor da gata partidul şi poate, vor aduce la putere AfD-ul (Alianţa pentru Germania, de extrema dreaptă, n. red.). Dacă mai rămâne multă vreme, social-democraţii vor părăsi coaliţia, având în vedere că o asociere cu ea nu le-ar mai aduce nimic. Va fi terminată la fel cum pe vremuri şi ea şi-a terminat mentorul, pe Helmut Kohl. Vor urma alte alegeri murdare.

Germania, încă cea mai puternică economie din UE, este pe cale de a se marginaliza. Cancelarul a obosit: o arată la summit-uri şi uneori, prin deciziile pe care le ia în nume personal. 13 ani la putere consumă mintea şi trupul unui lider democrat. Care ar fi lecţia care reiese din spectacolul Wagner din această vară? Chiar şi în cazul marilor opere de artă, dacă se face prea mult uz de ele, unele o pot sfârşi prost.