Președintele ceh, Milos Zeman, și-a atras numeroase critici după un comentariu pe care l-a făcut despre jurnaliști, făcând referire la uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, potrivitEuronews.

Milos ZemanFoto: Agerpres/AP

”Iubesc jurnaliștii și, de aceea, s-ar putea sa organizez un banchet special pentru ei în această seară, la ambasada Arabiei Saudite”, a spus Zeman, aluzie macabră la soarta lui Khashoggi, ucis pe 2 octombrie în consulatul saudit din Istanbul.

Reporteri fără Frontiere a spus că gluma a fost făcută nepotrivită și de prost gust și i-a cerut președintelui ceh să își prezinte scuzele.

Nu e prima dată când preşedintele şi-a mai manifestat cinismul într-un mod greșit. În 2017, la o conferinţă de presă, acesta i-a întâmpinat pe reporteri cu un Kalashnikov de jucărie.

”Condamnăm ultima provocare îngrozitoare a preşedintelui ceh la adresa jurnaliştilor,” a declarat Pauline Ades-Mevel, şefa biroului RSF pe regiunea Balcani. „Este dezgustător să vedem că şi-a adus cinismul la acest nivel. Trebuie să-şi prezinte scuzele comunităţii jurnalistice şi să pună punct acestor glume mărunte”, a adăugat ea.

18 persoane au fost arestate cu privire la uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, iar cinci oficiali guvernamentali de rang înalt au fost demiși, în urma investigației în acest caz.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut autorităților saudite să extrădeze suspecții în Turcia pentru a fi judecați. Erdogan a mai solicitat Arabiei Saudite să dezvăluie cine a dat ordinul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, precum și locul în care se află corpul acestuia, amenințând că Turcia deține mai multe informații despre caz decât a dezvăluit până acum.