Ambasadorii NATO se întâlnesc săptămâna viitoare cu omologul lor rus, în contextul amplificării tensiunilor cu privire la soarta Tratatului INF, un acord nuclear istoric, şi unor exerciţii militare vaste, în curs, în apropierea frontierei de vest a Rusiei, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică, relatează The Associated Press citat de News.ro.

Sediul NATO - ExteriorFoto: Hotnews

Ambasadorii urmează să se întâlnească la Bruxelles, la sediul central al blocului militar occidental, miercuri, la 31 octombrie, în cadrul unui Consiliu NATO-Rusia - principalul lor for de dialog, a precizat Alianţa.

NATO şi-a suspendat cooperarea practică cu Rusia în 2014, după ce Moscova a anexat Peninsula ucraineană Crimeea, însă a păstrat deschise canale în vederea unor reuniuni de acest tip şi unei cooperări între militari.

Consiliul NATO-Rusia s-a reunit de opt ori în ultimii doi ani, însă stabilirea ordinii de zi s-a dovedit o provocare. Nicio ordine de zi a reuniunii de miercuri nu a fost anunţată vineri.