Parlamentul irakian i-a validat în cursul nopţii de miercuri spre joi pe independentul Adel Abdul Mahdi şi 14 dintre miniştrii săi, în timp ce posturi-cheie ca Apărarea şi Internele au rămas fără titular, comentează AFP, citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

La peste cinci luni după legislativele care au dus la apariţia unui parlament extrem de fragmentat, Adel Abdul Mahdi are dificila misiune de a forma un guvern de uniune înainte de începutul lui noiembrie.

Într-un sistem calibrat pentru a evita orice revenire la partidul unic al dictatorului Saddam Hussein, principala provocare pentru acest fost ministru al petrolului rămâne de a acorda un loc în cabinetul său numeroaselor forţe parlamentare în care toate sau aproape toate doresc să fie prezente. Cel care face figură de rară personalitate consensuală într-o ţară prinsă între două puteri inamice, Iranul şi Statele Unite, a reuşit să depună jurământul în cursul nopţii, după ce au fost aprobaţi 14 dintre miniştrii săi de către cei 220 de deputaţi prezenţi, din totalul de 329.

El a prezentat însă numai o parte a cabinetului său, pentru că s-a lovit de opoziţia a numeroşi parlamentari în legătură cu unii dintre candidaţi, mai ales pentru portofoliul Internelor şi al Apărării, cruciale într-o ţară care iese dintr-un război de trei ani împotriva jihadiştilor.

Adel Abdul Mahdi a obţinut, totuşi, ca programul său de guvernare să fie adoptat, printr-un vot cu ridicare de mână.

Restul portofoliilor trebuie să fie atribuite cu prilejul următorului vot de încredere, stabilit de parlament pe 6 noiembrie.