Regele Salman al Arabiei Saudite și prințul moștenitor Mohammed bin Salman au primit marți, la palatul regal din Riad, doi membri ai familiei ziaristului ucis Jamal Khashoggi, a anunțat agenția oficială SPA, citată de AFP. Presa turcă afirmă că în spatele uciderii ziaristului s-ar afla persoane din cercul apropiat al prințului.

Salah Khashoggi si Mohammed bin SalmanFoto: SPA

Este vorba de unul dintre fii ziaristului, Salah, și un frate al acestuia, Sahel.

Regele și prințul moștenitor au prezentat condoleanțe membrilor familiei Khashoggi, a adăugat SPA.

Ziaristul saudit, un critic al puterii de la Riad, a fost ucis în consulatul saudit din Istanbul în 2 octombrie. Anchetatorii turci au afirmat că un comando format din 15 persoane a venit în aceeași zi la Istanbul și ar fi responsabil de crimă. Membrii acestui comando au plecat în aceeași zi spre Arabia Saudită.

Potrivit unui editorialist turc apropiat guvernului de la Ankara, șeful acestui comando a sunat de patru ori, după asasinat, la cabinetul prințului moștenitor.