Trebuie îngheţate vânzările de armament către Arabia Saudită? Da. Trebuie oprite vânzările de arme către Arabia Saudită? Da.

Jamal KhashoggiFoto: Captura YouTube

Aceste două răspunsuri erau deja evidente înaintea asasinării lui Jamal Khashoggi, în special având în vedere violenţele din Yemen. Dar astăzi, regimul lui Mohamed Ben Salman arată lumii cât de puţin face caz de drepturile omului şi de viaţa fiinţelor umane şi a cetăţenilor săi. Această ţară nu numai că-şi asasinează criticii - chiar dacă singurele arme ale acestora sunt vorba şi scrisul - dar o face încălcând convenţiile internaţionale (într-un consulat) şi bătându-şi joc de întreaga lume. Regimul a negat evidenţa, pentru ca apoi, sub presiunea tot mai mare din exterior, să dea versiunile cele mai ridicole pentru a explica inexplicabilul. Această înmulţire de minciuni publice este valabilă chiar pentru principalul aliat, Statele Unite, foarte prost recompensate pentru conştiinţa lor "ultraelastică", scrie Le Soir, citat de Rador

Şi deci, dupa lectura acestor elemente, devine evident pentru Belgia sa stopeze orice vânzare de arme Arabiei Saudite.

Ceea ce se enunţă uşor pe plan etic, este vizibil conceput mai puţin bine prin prisma intereselor economice. Ne amintim că în iunie 2017, pus în dificultate în urma votului (eronat) al Belgiei care punea Arabia Saudită în fruntea comisiei pentru drepturile femeilor de la Naţiunile Unite, Didier Reynders trimisese problema la nivelul regiunilor, somate să decreteze un embargou pe vânzările de arme acestei ţări.

"Cartoful cald" i-a fost aruncat lui Paul Magnette, pus în faţa dilemei "etică - locuri de muncă (de la FN)" foarte complicate pentru un ministru-preşedinte socialist. Dar a trebuit să constate, câteva luni mai târziu, că aceste decizii privind embargoul erau dificile şi pentru Willy Borsus, ajuns deodată la putere în Valonia, care amâna pentru a evita să interzică contracte de export valone.

Rezultat: un an mai târziu, motivele pentru a renunţa la piaţa saudită nu au făcut decât să se amplifice, dar mica Belgie este în continuare unul din furnizorii ei.

Valonii au dreptate: a renunţa la vânzările de arme nu foloseşte la nimic dacă nu fac acelaşi lucru şi concurenţii europeni. Dar vom face două remarci:

1) Belgia, în acest caz, dă dovadă, ca şi Europa, de o mare ipocrizie, tergiversând pe plan etic pentru a evita conflictul comercial cu unul din cei mai bogaţi cumpărători din lume.

2) În comerţul cu arme, lucrurile stau ca şi în domeniul nuclear: "a ieşi" presupune să iei mai întâi o decizie clară şi apoi măsurile care să gestioneze consecinţele o perioadă de timp dată.

Şi deci, astăzi, dacă Arabia Saudită are mâinile libere, le are tot cu complicitatea noastră, citează Rador.

Directorul executiv al celei mai mari bănci din Japonia s-a retras de la o conferință despre investiții, organizată în Arabia Saudită. Acesta s-a alăturat unei mișcări generale de boicotare a conferinței, mișcare care a apărut drept reacție la cazul Khashoggi, transmiteFree Malaysia Today.

Kanetsugu Mike, care trebuia să țină un discurs în cadrul conferinței, devine astfel ultima persoană care își anulează călătoria către Arabia Saudită, alăturându-se unui număr impresionant de directori bancari din întreaga lume.

Banca MUFG din Japonia și-a deschis un sediu în Arabia Saudită anul trecut și, de atunci, începe să își facă simțită prezența tot mai clar în regatul petrolului.

Printre băncile care au anulat participarea la eveniment se numără JP Morgan Chase & Co. Christine Lagarde, șefa Fondului Monetar Internațional, a confirmat și ea că nu va mai participa la eveniment.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că autoritățile din Rusia nu au suficiente informații despre dispariția jurnalistului saudit Jamal Khashoggi pentru a justifica stricarea relațiilor cu Arabia Saudită, relatează Reuters, citat de Mediafax.

În cazul unui discurs ținut în orașul Soci din Rusia, președintele rus a declarat că Administrația de la Moscova nu știe exact ce s-a întâmplat în acest caz. De asemenea, Vladimir Putin și-a manifestat regretul față de moartea jurnalistului și a transmis că așteaptă mai multe detalii înainte să ia o decizie privind relațiile cu Administrația de la Riad.