O leoaică l-a omorât pe tatăl celor trei pui ai săi, sufocându-și partenerul blocându-și maxilarele în gâtul acestuia într-o grădină zoologică din Indianapolis, într-un atac pe care îngrijitorii nu îl înțeleg, relatează Reuters.

leoaicaFoto: Captura YouTube

Leii au fost ținuți împreună la grădina zoologică timp de opt ani și au făcut împreună trei pui în 2015. Îngrijitorii nu au observat niciodată până în momentul atacului vreun semn de agresiune între cei doi parteneri, potrivit grădinii zoologice.

Mortea leului i-a devastat pe îngrijitori, iar cauza ar putea să nu fie înțeleasă niciodată, potrivit directorului grădinii.

”Aceștia au creat legături puternice cu animalele, astfel încât orice pierdere ne afectează pe toți. Pentru mulți dintre noi, este un alt membru al familiei”, a spus David Hagan, directorul grădinii Zoologice.

Angajații au fost alertați de răgete neobișnuite venind dinspre țarcul leilor luni, iar în momentul în care ajuns lângă lei, au văzut-o pe femela Zuri luptându-se cu masculul în vârstă de 10 ani, Nyack.

Femela îl mușcase pe mascul de gât și l-a ținut astfel până când acesta nu s-a mai mișcat.

Potrivit necropsiei, masculul a murit din cauza sufocării produse de rănile de la gât.

Leoaica fusese împrumutată de către Grădina Zoologică din San Diego ca parte unui plan de supraviețuire a speciilor al Asociației grădinilor zoologice și acvariilor.

Îngrijitorii au început să îi separe pe masculi tineri la începutul anului curent, astfel încât puii nu se aflau în țarc cu cei doi adulți în momentul atacului.