Perioada de tranziție post-Brexit ar putea fi prelungită cu un an (Juncker)
"Această prelungire a tranziției va avea probabil loc, e o idee bună", a spus șeful executivului european. "Nu este cea mai bună idee (...) dar cred că ne oferă marja pentru a pregăti relașia viitoare în modul cel mai bun posibil", a continuat el.
Dacă cele două părți ajung la un acord privind termenul divorțului, este prevăzut ca Marea Britanie să continue până la finele lui 2020 să aplice și să beneficieze de toate regulile UE, contribuind la bugetul său, dar fără a participa la luarea deciziilor.
Ideea de a prelungi această perioada, cu un an, spre exemplu, a fost negociată duminică între cele două părți.
Obiectivul este reducerea tensiunilor legate de granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord, care a devenit principalul obstacol pentru încheierea unui acord de regragere înainte de plecarea Marii Britanii din UE, la sfârșitul lui martie 2019.
Dar acest lucru ar însemna un an în plus de contribuții britanice la bugetul european, o perspectivă care revoltă partizanii britanici ai unei rupturi rapide de UE.
Întrebată despre această ipoteză, Theresa May nu a exclus acest lucru. Această posibilitate "nu ar trebui folosită", a nuanțat ea.

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate