Iran: SUA au impus sancțiuni miliției Bassidj
Aceste noi măsuri vin să pedepsească "recrutarea şi antrenarea copiilor-soldaţi" de către această miliţie, potrivit comunicatului Departamentului american al Trezoreriei.
Ei "sunt apoi trimişi în Siria" de către Gardienii Revoluţiei, unitatea de elită a republicii islamice, "pentru a susţine regimul brutal al lui Bashar al-Assad", a explicat jurnaliştilor un oficial american, care a adăugat că numeroşi copii "au luptat şi au murit tragic pe front".
Într-un sens mai larg, este vorba "de o altă parte importantă a campaniei noastre de presiune economică maximă contra regimului iranian, care va continua atât timp cât acesta nu va pune capăt comportamentului său criminal şi rău intenţionat", a precizat un alt oficial din administraţia Trump.
Preşedintele american, Donald Trump, s-a retras în mai din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba atomică şi, în paralel, să îl scoată din izolarea economică prin ridicarea sancţiunilor care îl strangulau.
Între timp, Washingtonul a restabilit o serie de sancţiuni grele vizând, de asemenea, întreprinderile sau ţările străine care continuă să facă afaceri cu Republica Islamică.

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?