Medicii australieni cer evacuarea copiilor refugiați din Nauru
Paul Bauert, purtător de cuvânt pentru probleme pediatrice al Asociaţiei Medicale Australiene, a declarat presei că 6000 de medici s-au alăturat apelului de modificare a politicii guvernamentale din cauza căreia 80 de copii refugiaţi sunt reţinuţi pe insula Nauru din Pacific. Aproape toţi aceşti copii sunt traumatizaţi, a arătat el.
"Mulţi sunt deja afectaţi, dar nu dorim ca aceste afecţiuni să fie permanente", a afirmat Bauert, citat de agenţia de presă AAP.
"Ei trebuie evaluaţi şi trataţi de urgenţă. E o minune că nu am avut încă niciun deces", a insistat purtătorul de cuvânt.
Guvernul de la Canberra a respins permanent apelurile în favoarea relaxării politicii sale de internare în Nauru sau în insula Manu din Papua Noua Guinee a migranţilor care încearcă să ajungă în Australia pe cale maritimă. Unii refugiaţi sunt reţinuţi în lagăre de cinci ani.
Săptămâna trecută, organizaţia umanitară Medici Fără Frontiere (MSF) a fost expulzată din Nauru de autorităţile locale, care au susţinut că refugiaţii nu au nevoie de asistenţă pentru sănătatea mintală. Directorul MSF Australia, Paul McPhun, a reacţionat cerând evacuarea imediată a tuturor azilanţilor din insulă.

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
La urma urmei miile de medici australieni îngrijorați de soarta copiilor ar putea să-i adopte pe cei 80 de copii refugiați și să-i aducă imediat în Australia. De ce nu o fac?!