9,5 milioane de cetățeni ai Statului Liber Bavaria au fost chemați duminică la urne. La orele prânzului, jumătate dintre ei votaseră deja. Implicarea a fost mare, cu 3.4 procente superioară participării la vot acum cinci ani. Probabil că rezultatele vor indică prăbușirea supremației absolute a partidului-mamut bavarez CSU, care a pierdut în sondaje câte zece procente în favoarea Verzilor și a Alternativei pentru Germania. De două lucruri nu pare să își fi dat seama CSU în campania sa electorală tradițională: că structură electoratului s-a schimbat și că nu poate coabita cu SPD-ul, care e la putere și la nivel central, așa cum ar vrea.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE luni, 13.12 Rezultate oficiale provizorii la alegerile regionale Bavaria 2018:

Participare la vot: 72.4%

CSU (Partidul Crestin-Social) - 37,2%

Grüne (Verzi) - 17,5%

Freie Wähler (Votanții Liberi) - 11,6%

AfD (Alternativa pentru Germania) - 10,2%

SPD (Partidul Social-Democrat) - 9,7%

FDP (Liberalii) - 5,1%

Linke (Stânga) - 3,2%

Altele - 5,4%

(Sursa: Bayerisches Landesamt für Statistik (Oficiul Bavarez de statistică))

Sondajele de opinie arată că Partidul Creștin-Social (care există numai în Bavaria, fiind partid-partener al creștin-democraților germani), cel mai probabil va pierde majoritatea absolută, pe care a deținut-o vreme de decenii. În 2013, CSU a reușit să atingă 47,7% din preferințele electoratului.

Acum însă, se anunța o guvernare de land extrem de diversificată. Șapte partide au șanse să ocupe locuri în Parlamentul regional: CSU este cotat cu puțin peste 30%, SPD ar putea scădea de la 20 la cca. 12%, Verzii sunt însă în plină ascensiune, atingând 19 procente, iar AfD se situează în jurul a 10%. Alegătorii Liberi se mențin la 10%, în timp ce liberalii de la FDP și Partidul Stângii (Die Linke) nu au pragul electoral asigurat.

Comentatorii politici de la televiziunile germane sunt de părere că prăbușirea simpatiei pentru CSU s-ar putea datora certurilor interminabile cu SPD, la nivel federal. Dar și la nivel regional, CSU și SPD au mari divergențe, chiar mai mari decât „la centru“. Domeniile vizate sunt supravegherea video, programul magazinelor, sanătatea si îngrijirea copiilor și a vârstnicilor, automobilele Diesel, piața imobiliară, politica azilului și de integrare a străinilor, politica energetică și securitatea internă.

Prin urmare, în timpul campaniei electorale pentru prezentele alegeri, cele două partide s-au „sabotat“ reciproc, nedându-și seama că astfel nu câștigă electorat, ci „fac pârtie“ altor opțiuni politice.

AfD are oricum vad clar în Bavaria, unde problema refugiaților e real, dar și artificial exploatată de naționaliști. Iar Verzii sunt un partid pentru moment comod, al cărui radicalism de stânga s-a pierdut în cețurile istoriei. Posibilul partener de guvernare al CSU a devenit un partid conciliant și pe gustul multor alegători din bogata Bavarie, unde status-quo-ul și bunăstarea sunt bine de păstrat așa cum sunt ele, lipsite de turbulențe prea mari.

Dincolo de aspectul regional și federal german, alegerile din Bavaria confirmă o tendință europeană: partidele tradiționale își pierd din atractivitate și din însemnătate. Mathis Feldhoff, corespondent al ZDF la alegerile bavareze, comentează în felul următor: „În Bavaria stă la vot și modelul unui partid popular. Sau mai bine zis, acesta stă în față unui eșec“.

Se speculează și asupra consecințelor personale pe care le-ar putea avea alegerile de azi, soldate, eventual, cu demisii. Însă „nu puțini se tem că totul va rămâne cum este. Că Horst Seehofer rămâne șef de partid și ministru de interne, iar Markus Söder premier de land și cel care se va confrunta cu formarea unei coaliții“, explică Feldhoff. El adaugă: „Pentru stabilitatea Marii Coaliții [n.r. de la nivel central], această ar fi o bombă cu ceas“.