Cel puțin 15 turiști germani au fost răniți duminică, după ce autobuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier pe o autostradă din apropierea orașului Lugano din Elveția, relatează Reuters, scrie Mediafax.

Autobuzul transporta aproximativ 25 de turiști din Germania spre Italia. Accidentul a avut loc în jurul orei locale 8.00 (9.00, ora României).

Trei dintre persoanele rănite sunt în stare gravă, au anunțat autoritățile locale.

Conform informațiilor inițiale, șoferul autobuzului a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit de un semn rutier de pe marginea autostrăzii.