Statele Unite vor suplimenta capacităţile militare, inclusiv prin dezvoltarea arsenalului nuclear şi a sistemelor antirachetă, pentru contracararea riscurilor globale, reprezentate în principal de China şi Rusia, Washingtonul avertizând că va începe să riposteze la acţiunile regimului de la Beijing, potrivitMediafax.

Donald TrumpFoto: White House

Administraţia Donald Trump este preocupată de "puteri revizioniste" precum China şi Rusia, dar şi de ameninţările generate de regimurile din Iran, Coreea de Nord şi de organizaţii teroriste.

"Strategia SUA de Apărare Naţională observă existenţa unui mediu de securitate internaţională din ce în ce mai complex, marcat de provocări deschise asupra ordinii internaţionale libere şi de reapariţia competiţiei strategice pe termen lung între naţiuni. Aceste schimbări necesită o conştientizare clară a ameninţărilor cu care ne confruntăm, a schimbării caracterului tipurilor de conflict; este nevoie de transformarea activităţilor Departamentului Apărării", explică James Mattis, secretarul american al Apărării.

"Principala provocare la adresa prosperităţii şi securităţii Statelor Unite este reprezentată de reapariţia competiţiei strategice, de lungă durată, din partea a ceea ce Strategia pentru Securitate Naţională consideră a fi puteri revizioniste. Este din ce în ce mai evident că naţiuni precum China şi Rusia vor să configureze o lume compatibilă cu propriul model autoritarist - prin obţinerea autorităţii de blocare a deciziilor de tip economic, diplomatic şi de securitate ale altor ţări", subliniază James Mattis în prezentarea Strategiei de Apărare Naţională.

"China foloseşte modernizarea militară, operaţiunile de influenţare şi tacticile economice ca instrumente pentru a forţa statele vecine să reconfigureze regiunea indo-pacifică. În contextul în care China continuă ascensiunea economică şi militară, exercitând putere pe termen lung, va persista în aplicarea unui program de modernizare militară în sensul dobândirii hegemoniei în regiunea indo-pacifică pe termen scurt şi va încerca să limiteze capacităţile SUA, pentru a deveni principala putere globală în viitor", subliniază James Mattis.

"La rândul său, Rusia vrea să aibă autoritate decizională asupra naţiunilor situate la periferia sa la nivel guvernamental, economic şi diplomatic, pentru a afecta Alianţa Nord-Atlantică şi a schimba în favoarea sa structurile de securitate şi cele economice din Europa şi din Orientul Mijlociu", se arată în Strategia SUA de Apărare Naţională. O altă provocare este reprezentată de slăbirea ordinii internaţionale postbelice.

Potrivit Pentagonului, regimurile din Coreea de Nord şi Iran, care nu se conformează normelor internaţionale, prezintă riscuri prin finanţarea terorismului şi prin încercările de a fabrica arme atomice.

Statele Unite se vor concentra pe reconstruirea capabilităţilor militare, prin dobândirea unor capabilităţi ofensive şi agresive, pe consolidarea alianţelor internaţionale şi pe creşterea performanţelor Departamentului Apărării. Vor fi modernizate capacităţile militare - forţele nucleare, forţele spaţiale şi cibernetice, instrumentele de comandă, control şi recunoaştere, apărarea antibalistică şi sistemele militare autonome, bazate pe inteligenţă artificială.

"Trebuie să folosim abordări creative, să facem investiţii intensive şi să fim disciplinaţi în crearea unei Forţe Unitare adaptată vremurilor noastre, pentru a putea fi în competiţie, pentru a descuraja şi pentru a putea fi câştigători în acest mediu de securitate din ce în ce mai complex. O Forţă Unitară dominantă va putea apăra ţara noastră, va conduce la creşterea influenţei SUA, va menţine accesul la pieţe, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai, va consolida coeziunea cu aliaţii şi partenerii", subliniază James Mattis.

Financial Times: Statele Unite se pregătesc pentru un nou Război Rece cu China

Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a lansat, într-un discurs rostit săptămâna trecută, un Război Rece împotriva Chinei, comentează cotidianul Financial Times. "În campania electorală, Donald Trump", preşedintele SUA, "a acuzat China de «violarea» Americii. După câteva luni în care au fost făcuţi paşi mici, Administraţia de la Washington avertizează acum că va riposta puternic pe toate fronturile şi va câştiga. Ideea centrală a vicepreşedintelui Mike Pence este că foştii preşedinţi americani Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama au interpretat greşit în mod fundamental provocarea reprezentată de China. Naţiunea pe care ei au îmbrăţişat-o ca fiind «partener strategic» este de fapt «concurent strategic», «rival», chiar «adversar»", comentează editorialistul Graham Allison, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul "Statele Unite se pregătesc pentru un nou Război Rece, cu China / Mike Pence afirmă că Beijingul a lansat atacuri de câţiva ani, iar America va riposta".

"Poporul american trebuie să ştie că Beijingul foloseşte o abordare guvernamentală politică, economică şi militară, precum şi propagandă, pentru avansarea propriei influenţe şi obţinerea de beneficii în privinţa intereselor în relaţia cu Statele Unite. China utilizează puterea în moduri mai active ca niciodată, pentru a exercita influenţă şi a se amesteca în politicile interne ale ţării noastre. Actuala Administraţie de la Washington a luat măsuri decisive pentru a riposta la acţiunile Chinei (...). Administraţiile precedente din SUA au optat pentru o anumită abordare în speranţa că libertatea se va extinde în China sub toate formele - nu doar economic, ci şi politic, cu respect faţă de principiile liberale clasice, faţă de proprietatea privată, libertatea religioasă şi întreaga familie a drepturilor omului, dar aceste speranţe au rămas neîndeplinite. Visul libertăţii rămâne îndepărtat pentru poporul chinez", a afirmat Mike Pence într-un discurs rostit pe 4 octombrie la Institutul Hudson, denunţând activităţile comerciale, militare şi "agresiunile" Beijingului.

De asemenea, Mike Pence a acuzat China că încearcă să influenţeze rezultatul scrutinului legislativ parţial programat în Statele Unite în noiembrie. "Mesajul nostru adresat liderilor Chinei este acesta: acest preşedinte al SUA nu va face paşi înapoi, iar securitatea poporului american nu va fi afectată. Vom continua să avem o poziţie puternică pentru protejarea securităţii şi a economiei, chiar sperăm să îmbunătăţim relaţiile cu Beijingul. Administraţia SUA va continua să acţioneze decisiv pentru protejarea intereselor americane, a locurilor de muncă americane, a securităţii americane. Reconstruim capacităţile militare şi vom continua să afirmăm interesele americane în zona indo-pacifică. Pe măsură ce ripostăm la practicile comerciale chineze vom continua să cerem Chinei relaţii economice libere, corecte şi reciproce; cerem Beijingului să limiteze barierele comerciale, să îşi îndeplinească obligaţiile comerciale, să deschidă în totalitate economia, exact în modul în care şi noi ne deschidem porţile", a insistat Mike Pence.

Un oficial chinez de rang înalt a declarat pentru FT, sub protecţia anonimatului, că Beijingul este "perplex" după afirmaţiile vicepreşedintelui SUA, Mike Pence.