Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus într-un interviu pentru Le Monde că Viktor Orban ”nu își mai are locul în sânul PPE”, în contextul în care Parlamentul European a votat recent pentru activarea articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea duce în final la adoptarea de sancţiuni împotriva Ungariei cu ajutorul eurodeputaților Partidului Popular European, relatează AFP.

Jean-Claude JunckerFoto: en.kremlin.ru

”Am spus-o la summitul (familiei noastre politice) de la Salzburg (20 septembrie). Chiar dacă respect omul, văd multe incompatibilităţi între cuvintele sale şi valorile creştin-democrate pe care familia PPE este fondată. Cu excepţia situaţiei în care ne garantează că va respecta valorile fundamentale şi programul electoral al PPE", a afirmat Juncker.

Nu e prima oară când Juncker a vorbit despre o eliminare a partidului lui Orban, Fidesz, din PPE, deși liderii PPE au respins clar propunerea lui Jean Claude Juncker.

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a criticatluna trecutăcă în chestiunea statului de drept se vorbeşte numai despre Viktor Orban, nu şi despre socialiştii din ţări precum Malta, Slovacia sau România, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Acesta a spus că ”mereu am spus că presa nu mă poate obliga să-l exclud pe Viktor Orban. Avem democraţie în partidul nostru (PPE), avem stat de drept, libertate şi reguli”.