Cazul jurnalistei bulgare ucise. Procuror: Presupusul asasin a fugit în Germania prin România
Sewerin K., suspectul în vârstă de 21 de ani, a fugit duminică din Bulgaria, traversând România şi reuşind să ajungă în Germania, a declarat procurorul bulgar Sotir Zazarow, citat de agenţia de presă DPA.
Suspectul a fost reţinut în Germania, la cererea autorităţilor bulgare.
Anchetatorii Biroului de Investigații Penale (LKA) din Saxonia Inferioară au identificat marți seara un cetățean bulgar de 21 de ani, suspect de a fi violat, jefuit și ucis-o pe jurnalista bulgară de televiziune, Victoria Marinova. La scurt timp după aceea, echipe speciale ale LKA l-au arestat pe bărbat, în localitatea Stade.
În acțiune au fost masiv implicate și forțe ale departamentului de poliție Lüneburg. "Acesta este un mare succes în investigația întreprinsă de forțele noastre", a declarat președintele LKA, Friedo de Vries, în comunicatul oficial al LKA Niedersachsen.
„Încă o dată, mandatul european de arestare a funcționat, iar cooperarea dintre poliție și autoritățile judiciare europene s-a dovedit exemplară“, a spus șeful Departamentului de Asistență Juridică a Procurorului General din Celle, Christian Schierholt. Seful LKA de Vries a mai precizat: „După indicii furnizate de autoritățile bulgare de securitate, anchetatorii noștri au făcut o treabă excelentă, într-un timp foarte scurt”. El mai consideră că acesta este „un excelent exemplu de cooperare transfrontalieră”, de la primul contact între autorități și până la arestare trecând doar cateva ore.
Procurorul General din Celle este cel responsabil cu procedurile de extrădare din Germania. Procurorii bulgari au cerut, prin mandat european de arestare, extrădarea suspectului. Procuratura Generală din Germania este cea care examinează condițiile de extrădare și solicită mandatul de arestare la Judecătoria regională competentă în procedurile de extrădare.

VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care mă vaccinez?
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
INTERVIU Răsvan Radu, UniCredit: Au scăzut mult cererile de suspendare la plată a ratelor în ianuarie-februarie 2021 față de 2020
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon
Na..., ca n-a fost sa fie: ucigasul ucrainian cu pasaport de Ro avea treaba la ora aia si n-a putut s-o ucida, dar totusi, cocalarul bulgaresc care a ucis-o (de capul lui, infierbantat de propaganda mafiotilor sau la comanda...) a fugit PRIN Romania.
Hopa, i-am prins iarasi pe romani!
Pai cand au vazut ca la doi kilometri de ei s-a comis o crima trebuiau sa-si inchida granita sau sa o mute mai incolo cu vreo 500 de kilometri. Atunci, asasinul ar fi gasit ca e mai la indemana sa fuga prin Grecia decat sa ia taxiul sau o bicicleta si sa treaca pe podul prieteniei ca un turist banal.
Ce sa faca si bugarii; romanii sunt singurii din Europa asupra carora mai pot si ei sa ridice glasul ...n-ar trebui sa ne puna pe ganduri?
Ciudat ca l-au gasit asa repede si mai ales ca l-au si prins
cum a ajuns atit de departe.
A ajuns simplu, a luat bilet si a traversat legal toate tarile UE pana in Germania cand ia fost emis mandatul de arestare si a fost retinut...
Si ce fac bulgarii? In secunda 2 dau comunicat ca asasinul n-are legătura cu statutul de jurnalista (adica, nu noi crima organizata bulgareasca am asasinat-o !)
Si incep sa gaseasca rapid asasini. Ba un român, ba altul care ...nu-i român, ci kurd fugit prin..Romania in Germania , o sa urmeze un grec, un irakian...
De fapt e un asasinat bulgaresc care se vede din avion ! Violul a fost doar pentru a deturna ancheta de la adevarata miza: uciderea jurnalistei bulgare care a deranjat crima organizata bulgareasca.