Regizorul ucrainean Oleg Sențov, aflat într-o închisoare din Rusia, activistul marocan încarcerat Nasser Zefzafi și un grup de ONG-uri care salvează migranți în Marea Mediterană sunt cei trei finaliști ai premiului Saharov 2018, a anunțat marți Parlamentul European, relatează AFP.

Oleg SentsovFoto: berlinale.de

Premiul, creat în 1988, este acordat anual de către Parlament oamenilor care au adus ”o contribuție excepțională luptei pentru drepturile omului în lume”. Câștigătorul va fi desemnat pe 25 octombrie la Conferința preşedinţilor, alcătuită din preşedintele Parlamentului European şi liderii grupurilor politice.

Sențov a anunțat de asemenea vineri că a ieșit din greva foamei, după patru luni, spunând că vrea să evite hrănirea forțată.

Arestat în mai 2014, regizorul a fost condamnat în august 2015 la 20 de ani de închisoare pentru terorism și trafic de arme, după un proces calificat drept ”stalinist” de către Amnesty International.

Nasser Sefzafi este liderul mișcării de protest social ”Hirak” care a agitat regiunea Rif (nordul Marocului) în 2016-2017 și care luptă pentru combaterea corupţiei, a opresiunii şi a abuzului de putere.

El a fost arestat în mai 2017 şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru ”conspiraţie împotriva securităţii statului”.

Un grup de ONG-uri care ”protejează drepturile omului și salvează viețile migranților în Marea Mediterană” este de asemenea pe lista finaliștilor. Câștigătorul va primi 50.000 de euro.