Politician venezuelean mort în detenție. Circumstanțele morții sunt suspecte

de Anda Zahiu     HotNews.ro
Marţi, 9 octombrie 2018, 7:00 Actualitate | Internaţional


Fernando Alban
Foto: AGERPRES
Consilierul municipal Fernando Alban, în vârstă de 56 de ani, a murit căzând de la etajul zece al serviciului venezuelean de informaţii (SEBIN), a anunţat luni ministrul de interne de la Caracas într-un mesaj în reţeaua Twitter, preluat de Reuters. Opoziţia susţine că a fost vorba de o crimă comisă de autorităţi, transmite Agerpres.

"În momentul în care urma să fie dus în instanţă, în timp ce era în sala de aşteptare a SEBIN, a sărit pe fereastra clădirii şi a căzut, provocându-şi moartea", a scris ministrul Nestor Reverol.

Alban a fost închis vineri sub acuzaţia de implicare în explozia a două drone la o paradă militară la care asista preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, la începutul lui august.

Procurorul general Tarek Saab a oferit o versiune oarecum diferită de a lui Reverol privind incidentul. El a declarat la televiziune că Alban a cerut să meargă la toaletă şi a sărit pe fereastra de acolo.

Partidul lui Alban, Primero Justicia, (PJ, Mai Întâi Justiţie), a acuzat regimul Maduro. "Cu mare durere şi dorinţă de dreptate spune poporului Venezuelei (...) că consilierul Fernando Alban a fost ucis în mâinile regimului lui Nicolas Maduro", arată un comunicat al partidului, fără a oferi dovezi sau detalii despre presupusa crimă. 

PJ susţine că Fernando Alban a fost arestat din cauza declaraţiilor făcute luna trecută la Adunarea Generală a ONU de la New York, unde a denunţat încălcarea drepturilor omului în Venezuela.  

Asistenta consilierului, Mileidy Blanco, a declarat agenţiei Reuters, în faţa sediului SEBIN: "I-am spus să plece din ţară, să se ducă cu familia. Şi n-a făcut asta, îşi iubea prea mult ţara".

O delegaţie a PJ s-a prezentat la SEBIN pentru a cere răspunsuri despre moartea lui Alban, care era consilier municipal într-un sector din capitala Caracas.  

Opoziţia afirmă că în Venezuela există sute de deţinuţi politici, închişi sub acuzaţii false pentru a descuraja dizidenţa. Organizaţia Naţiunilor Unite a arătat că deţinuţii sunt adesea supuşi unor rele tratamente, inclusiv unele echivalente cu tortura în câteva cazuri dovedite. 

După exploziile de la parada din 2 august, soldate cu rănirea a şapte militari, au fost arestate cel puţin 30 de persoane. Autorităţile neagă că ar fi deţinuţi politici şi susţin că arestările sunt legale.



















884 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version