În ziua în care a dispărut în Turcia cunoscutul ziarist saudit Jamal Khashoggi, două avioane misterioase au venit din Arabia Saudită, au aterizat pe aeroportul Atatürk (din Istanbul - n.red.) şi la scurt timp au decolat înapoi spre ţara de provenienţă, potrivit Hurriyet, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ziaristul saudit Jamal Khashoggi, editorialist al publicaţiei americane Washington Post, a dispărut în Turcia pe 2 octombrie. Poliţia şi procuratura îl caută pe ziaristul despre care nu se mai ştie nimic după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

Pe 2 octombrie, două avioane - cu indicativele HZ-SK1 şi HZ-SK2 - au aterizat la interval de o oră la terminalul public al aeroportului Atatürk din Istanbul. Primul avion a rămas o oră pe aeroport apoi a decolat spre Arabia Saudită. În acest timp, cel de al doilea avion a aterizat la Istanbul. Aeronava cu indicativul HZ-SK2 a decolat în cursul serii, cu destinaţia Arabia Saudită.

Avioanele aparţin unei companii private

Cele două avioane care au aterizat pe aeroportul Atatürk aparţin unei companii private cu sediul la Riad, care organizează zboruri VIP. Compania este preferată în special de persoanele care întreprind călătorii de afaceri. Cele două avioane care au aterizat pe aeroportul Atatürk din Istanbul la diferenţă de o oră, în ziua dispariţiei ziaristului saudit Jamal Khashoggi, sunt de tipul Gulfstream 4, respectiv Gulfstream G450, şi fac parte din flota respectivei companii de curse VIP.