Premierul grec Alexis Tsipras a fost invitat să efectueze o vizită oficială la Moscova pe 12 decembrie, unde se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, a relatat duminică publicația Nea Selida, citată de agenția Tass.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit publicației Nea Selida, vizita va avea scopul de a îmbunătății relațiile bilaterale, care au fost destabilizate în urma expulzării diplomațiilor din această vară, potrivit Mediafax.

Pe agenda discuțiilor purtate în cadrul vizitei se află relațiile internaționale și posibilitatea de a coopera în domenii precum comerțul, turismul și energia, precum și problemele regionale, situația din Siria și relațiile între Grecia și Turcia.

Vizita va fi precedată de o întâlnire a Comisiei greco-rusă pentru cooperare economică, industrială și în cercetare, care va avea loc pe data de 5 decembrie.

Tsipras a anunțat la începutul lunii septembrie că a primit o invitație de a vizita Rusia în 2018. La 4 octombrie, o sursă diplomatică din Grecia a declarat că vizita ar putea fi organizată în prima jumătate a lunii decembrie.

Grecia a anunțat la 11 iulie că va expulza doi diplomați ruși și le va interzice altor doi să intre pe teritoriul său, aceștia fiind acuzați că ar fi efectuat activități nepotrivite statutului lor, inclusiv activități ilegale împotriva securității naționale.