Senatul Statelor Unite s-a pronunţat sâmbătă în favoarea numirii la Curtea Supremă de Justiţie a judecătorului Brett Kavanaugh, acuzat de o agresiune sexuală comisă în anii 1980, anunță Mediafax.

Brett KavanaughFoto: Captura YouTube

Votul final din plenul Senatului a fost de 50 de voturi pentru și 48 împotrivă. Republicanii au o majoritate de 51 de voturi în Senat.

În urmă cu o săptămână, Comisia Juridică a Senatului de la Washington a dat aviz favorabil numirii lui Brett Kavanaugh în funcţia de judecător al instanţei supreme, dar senatorul republican Jeff Flake a anunțat că în plen va vota pentru Kavanaugh doar după încheierea anchetei Biroului Federal de Investigaţii (FBI) ordonată de preşedintele Donald Trump pe fondul polemicilor.

Procesul de vot a fost întrerupt de câteva ori de protestatarii prezenți în sala unde s-a desfășurat votul, aceștia strigând "rușine".

Membrii celor două partide au votat la fel ca poziția formațiunii din care fac parte, adică republicanii pentru, iar democrații împotrivă.

Au fost doar două excepții de la această regulă, și anume senatoarea republicană Lisa Murkowski, care nu votat nici pentru, dar nici împotriva confirmării, ci s-a declarat prezentă, iar democratul Joe Manchin a votat în favoarea confirmării. Republicanul Steve Daines a lipsit de la vot, fiind la nunta fiicei sale.

Președintele SUA, Donald Trump, a salutat într-un mesaj pe Twitter decizia Senatului de confirmare a numirii lui Kavanaugh la Curtea Supremă.