SUA: Judecătorul Brett Kavanaugh a primit vot favorabil în Senat / Votul final, programat sâmbătă
Votul preliminar din plenul Senatului a fost de 51 la 49. Republicanii au o majoritate de 51 de voturi în Senat, dar un senator republican, Lisa Murkowski, a votat împotrivă. În schimb, în favoarea numirii a votat senatorul democrat Joe Manchin, informează postul CNN, citat de Mediafax.
Votul final în procedura numirii judecătorului Brett Kavanaugh într-un post la Curtea Supremă de Justiţie este programat sâmbătă.
În urmă cu o săptămână, Comisia Juridică a Senatului de la Washington a dat aviz favorabil numirii lui Brett Kavanaugh în funcţia de judecător al instanţei supreme, dar senatorul republican Jeff Flake a anunțat că în plen va vota pentru Kavanaugh doar după încheierea anchetei Biroului Federal de Investigaţii (FBI) ordonată de preşedintele Donald Trump pe fondul polemicilor.
Christine Blasey Ford, profesor universitar în California, susţine că Brett Kavanaugh a vrut să o agreseze sexual în anii 1980, la o petrecere a colegilor de liceu. Brett Kavanaugh a respins acuzaţiile.
Biroul Federal de Investigaţii a prezentat joi Senatului concluziile anchetei. Politicieni republicani au declarat că raportul FBI îl exonerează pe Brett Kavanaugh de acuzațiile de agresiune sexuală.
Donald Trump i-a luat apărarea candidatului desemnat de el pentru postul de judecător la Curtea Supremă de Justiţie, cerându-i reclamantei să prezinte concluziile anchetei poliţiei din anii 1980. Preşedintele SUA afirmă că acuzaţiile au rolul blocării procedurii de numire a candidatului în funcţia de judecător la instanţa supremă. Donald Trump exprimase convingerea că ancheta FBI îl va exonera pe judecătorul Brett Kavanaugh.
Sute de persoane au fost reţinute joi seară, la Washington, în cusrul unui protest faţă de numirea judecătorului Brett Kavanaugh.
Peste 300 de persoane au fost arestate la un protest împotriva judecătorului Kavanaugh
Senator republican: Nimic din raportul FBI nu confirmă acuzațiile lansate la adresa lui Brett Kavanaugh
Donald Trump: Nu am băut niciodată o bere în viața mea
SUA: Un coleg de clasă al lui Brett Kavanaugh spune că acesta a mințit în legătură cu consumul de alcool
O consilieră a lui Donald Trump mărturiseşte că şi ea a fost agresată sexual, dar consideră că acuzațiile la adresa lui Brett Kavanaugh reprezintă ”pur partizanat politic”
FBI anchetează acuzația de ”conduită sexuală neadecvată” făcută de cea de-a doua femeie la adresa lui Brett Kavanaugh, nominalizat la Curtea Supremă
SUA: Trump ordonă o anchetă a FBI asupra judecătorului Kavanaugh, candidatul său pentru Curtea Supremă
Kavanaugh, acuzat de trei femei de agresiune sexuală, susținut de Comisia Juridică din Senatul american pentru a fi confirmat ca membru al Curții Supreme
Kavanaugh neagă acuzațiile privind presupuse agresiuni sexuale/Trump își reafirmă sprijinul
Trump îl apără pe Kavanaugh, după ce acesta a fost acuzat de o a doua femeie de agresiune sexuală: Sunt de partea lui până la capăt
Candidatul lui Trump pentru Curtea Supremă, acuzat din nou de agresiune sexuală
SUA: Femeia care îl acuză de agresiune pe Brett Kavanaugh, candidatul lui Trump la Curtea Supremă, va depune mărturie

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
AMIN