Statele Unite au un laborator clandestin pentru fabricarea de arme biologice în Georgia, parte a unei reţele de unităţi similare la frontierele Rusiei şi Chinei, acuză Ministerul rus al Apărării, denunţând încălcarea reglementărilor internaţionale, dar Pentagonul a respins acuzaţiile, potrivit Mediafax.

Generalul Igor Kirillov, şeful Departamentului rus pentru contracararea armamentului radiologic, chimic şi biologic, a afirmat, conform agenţiei Associated Press, că unitatea din Georgia face parte dintr-o reţea americană de laboratoare biologice în apropierea frontierelor Rusiei şi Chinei.

Generalul rus susţine că laboratorul de arme biologice din Georgia reprezintă o ameninţare pentru Rusia. Oficialul militar rus afirmă că laboratorul funcţionează în interiorul Centrului Richard G. Lugar pentru Cercetări, situat în capitala Georgiei, Tbilisi.

Declaraţiile oficialului din cadrul Ministerului rus al Apărării intervin în contextul în care Statele Unite, Marea Britanie şi Olanda au acuzat joi serviciile secrete ruse de o serie de atacuri cibernetice.

Eric Pahon, un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării, a respins vehement acuzaţiile Moscovei.

"Este vorba de o invenţie, în cadrul campaniei ruse pentru dezinformare lansată contra Occidentului, o campanie bazată pe imaginaţie şi date false; sunt tentative de a distrage atenţia de la comportamentul negativ al Rusiei. Statele Unite nu dezvoltă armament biologic în Centrul Lugar", a spus Eric Pahon.

"Misiunea Centrului Lugar este de a contribui la protejarea cetăţenilor de ameninţări biologice, de a proteja sănătatea publicului şi a animalelor prin depistarea riscurilor epidemiologice, prin supravegherea epidemiologică şi prin cercetare, pentru beneficiul Georgiei, al regiunii Caucaz şi comunităţii mondiale", subliniază reprezentantul Pentagonului.