Brexit şi triumful lui Trump au pus în scenă o constatare a finalizării "scenariului teleologic", în care finalitatea proceselor creative se planifica prin modele finite care puteau intermodela sau simula mai multe forme ale viitorului şi în care predominau intenţia, scopul şi previziunea, şi l-au înlocuit cu "scenariul teleonomic", marcat de doze extreme de volatilitate, care vor afecta mai ales vechea Europă, scrie ziarul spaniol La Red21, citat de Rador.
Astfel, Europa va suferi o criză de identitate acută agravată de triumful Brexit şi de "procesul european de balcanizare", definit de Statele Unite prin atacuri teroriste selective, criza refugiaţilor şi trezirea dorinţei de independenţă a naţiunilor europene fără stat, apariţia forţelor centrifuge care accelerează dezmembrarea actualei Uniuni Europene şi care ar putea avea ca paradigmă posibila ieşire a Italiei din zona euro.
Spre un Brexit dur?
După revenirea la putere, conservatorii conduşi de David Cameron, şi loiali faţă de politica sa eurosceptică (fără voinţa britanică de a se angaja într-un proiect în declin, în care suveranitatea britanică ar fi supusă mandatelor de la Bruxelles), au inclus în programul lor electoral din 2015 solicitarea unui referendum privind ieşirea din UE, în 2016, cu care Cameron a calmat cele mai radicale baze ale partidului său, în timp ce a învins steagul partidului în ascensiune al euro-scepticilor (UKIP), cu convingerea unui triumf confortabil şi a continuării Regatului Unit în Uniunea Europeană, în condiţii similare cu Elveţia.
Cu toate acestea, izbucnirea forţelor centrifuge conduse de fostul primar al Londrei, Boris Johnson, a obţinut o victorie neaşteptată a susţinătorilor Brexit, care consideră că "Regatului Unit nu are nevoie de Europa, deoarece ar putea deveni un Singapore al Occidentului, dată fiind abundenţa sa financiară din City-ul londonez", şi metropolă a comerţului de peste mări, conducând vasul unui renăscut Commonwealth, urmând filosofia lui Winston Churchill: "Suntem în Europa, dar nu înăuntrul ei".
Având în vedere intransigenţa părţilor în conflict (UE şi Marea Britanie), nu ar fi exclusă sau ieşire traumatizantă din Uniunea Europeană (un Brexit dur), care ar avea ca efecte colaterale naşterea axei anglo-saxone (SUA şi Marea Britanie), renaşterea Commonwealth- ului, cronicizarea violenţei în Ulster şi reeditarea conflictului Malvinelor.
Ieşirea Italiei din Uniunea Europeană?
Prezentarea de către guvernul Conte a 'Documentului de Economie şi Finanţe' (preludiu pentru bugetele viitoare) ar include o creştere a deficitului fiscal de 2,4% din PIB-ul naţional, care în mod clar ar încălca obiectivele convenite cu Bruxelles-ul şi-ar provoca neîncrederea investitorilor în datoria italiană.
Prăbuşirea băncilor italiene şi ridicarea primei de risc în stratosferă (272 puncte de bază). Noul guvern italian ar fi total impermeabil la liniile directoare de la Bruxelles în ceea ce priveşte disciplina deficitului şi a primirii imigranţilor, deci ar fi o forţă centrifugă, care ar putea duce la părăsirea eurozonei de către Italia, iar aprobarea acestor bugete ar presupune ieşirea Italiei din zona euro, iar celelalte ţări periferice (Portugalia, Spania, Irlanda, Malta şi Cipru) ar urma implacabil mişcarea centrifugă şi ar trebui să se întoarcă la monedele lor naţionale.
Spre Europa celor Şase?
Aşa am vedea transformarea actualei zone euro în Europa celor Şase (Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Austria), celelalte ţări europene periferice (Portugalia, Spania, Italia, Irlanda, Grecia, Slovenia, Malta şi Cipru) gravitând în cercurile lor orbitale şi văzându-se obligate să se întoarcă în monedele naţionale şi să sufere deprecierea ulterioară a acestora.
În plus, declinul exporturilor din cauza contracţiei consumului intern al UE din cauza recesiunii economice (schimburile comerciale între statele membre ale UE ajung la 60% din volumul total al schimburilor sale comerciale), iar devalorizările succesive ale monedelor Chinei şi ţărilor în curs de dezvoltare scumpesc produsele europene şi reduce competitivitatea acestora în faţa ţărilor din întreaga lume (cu un accent deosebit pe ţările exportatoare tradiţionale, cum ar fi Finlanda), ceea ce ar putea determina ca această ţară să părăsească zona euro şi să treacă la stabilirea unei Federaţii Scandinave (compusă din Norvegia, Finlanda, Letonia, Estonia şi Lituania), care ar pivota în ambivalenţa comercială ruso-europeană.
Celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est (membrii Europei numite emergente), vor integra aşa-numitul 'arc de fracturării europene', care s-ar întinde de la ţările baltice până la Ucraina europeană, trecând prin Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria, şi care ar depinde de tehnologia companiilor americane precum Chevron sau Shell, fără a fi exclus un nou conflict în Balcani.
În cele din urmă, am vedea o dizolvare treptată a actualei UE ca entitate politică, moment care ar fi folosit de actualele naţiuni sub-statale europene (Scoţia, Flandra, Bretania, Alsacia, Corsica, Catalonia, Ţara Bascilor, Galicia, Padania, Tirolul de Sud , Irlanda de Nord, Cornwall şi Insula Man) pentru a reuşi desprinderea lor şi a provoca apariţia unei noi hărţi geopolitice europene, la orizontul 2025, prin care ar fi atins obiectivul SUA de balcanizare aa Europei, pentru a face ca vechea Europă să rămână un vasal credincios al Imperiului La Red21, citat de Rador.
0
0
