Vicepremierul italian Matteo Salvini a reacţionat dur la criticile preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind deficitul bugetar, politicianul italian afirmând că discută doar cu persoane "treze" şi subliniind că Italia este stat "suveran" şi nu acceptă "ameninţările" Europei, relatează Mediafax.

Matteo SalviniFoto: Agerpres/EPA

Comisia Europeană a criticat dur planurile financiare ale guvernului de la Roma, care ar putea conduce la creşterea deficitului bugetar peste limitele admise în zona euro.

"Trebuie să evităm situaţia în care Italia ar putea cere condiţii speciale, care, dacă vor fi acordate tuturor, ar însemna sfârşitul euro", a declarat Jean-Claude Juncker, comparând situaţia Italiei cu "criza Greciei".

Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, vicepremier şi ministru de Interne al Italiei, a respins imediat "ameninţările" Uniunii Europene.

"Ajunge cu ameninţările şi insultele Europei, Italia este un stat suveran. În Italia, nu înghite nimeni ameninţările lui Juncker, care acum asociază ţara noastră cu Grecia. (...) Nu ne vom opri", a declarat Matteo Salvini, potrivit publicaţiei Il Giornale.

"Eu vorbesc cu persoane treze, care nu fac comparaţii care nu există. Într-o mare familie, nu există fii de categoria A şi de categoria B", a adăugat Matteo Salvini, citat de agenţia de presă ANSA şi de site-ul TGcom24.Mediaset.it.

"Comparând Italia cu Grecia, preşedintele Comisiei Europene generează nebunie pe pieţele financiare. Ar putea să ne lase în pace. Înainte de a deschide gura, ar trebui să bea două pahare cu apă şi să înceteze lansarea de ameninţări inexistente", a insistat Salvini.

Uniunea Europeană practică "terorismul" financiar împotriva Italiei, a acuzat luni după-amiază și liderul formaţiunii populiste antisistem Mişcarea Cinci Stele, Luigi Di Maio, vicepremier şi ministru al Dezvoltării Economice, pe fondul criticilor Bruxellesului referitoare la deficitul bugetar italian.

Luigi Di Maio i-a acuzat pe oficialii europeni că transmit deliberat mesaje critice despre deficitul bugetar italian, pentru a perturba pieţele financiare. "Nu există niciun motiv pentru repunerea în discuţie a deficitului de 2,4%. Unele instituţii europene care fac jocuri ale declaraţiilor practică terorismul pe pieţele financiare", a spus Luigi Di Maio, citat de agenţia de presă Adnkronos.

"Începând de mâine vom explica din nou că deficitul de 2,4% nu este foarte diferit de ceea ce făceau alţii cu 2,5-2,6%. Doar că nu este bine nimic din ce fac Mişcarea Cinci Stele şi Liga Nordului", a adăugat Luigi Di Maio, referindu-se la partidele care formează coaliţia guvernamentală de la Roma.

Comisia Europeană urmează să respingă planul bugetar al Guvernului Giuseppe Conte şi ar putea declanşa procedura de sancţionare a Italiei, au declarat surse UE citate de cotidianul La Repubblica.