Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Quebec: Un partid creat în urmă cu șapte ani câștigă în premieră scrutinul legislativ

de Anda Zahiu     HotNews.ro
Marţi, 2 octombrie 2018, 8:06 Actualitate | Internaţional


Partidul CAQ
Foto: Wikimedia Commons
Alegătorii din Quebec au adus luni pentru prima oară la putere Coaliţia "Un viitor pentru Quebec" (CAQ), un partid creat în 2011 care doreşte reducerea dimensiunii statului şi a imigraţiei şi a cărui victorie pune capăt la circa 15 ani de guvernare liberală aproape neîntreruptă, transmite AFP, citat de Agerpres.

Principalele mijloace de informare din provincia canadiană francofonă au anunţat o victorie a CAQ, formaţiune de dreapta condusă de omul de afaceri Francois Legault şi care ar urma să dispună de majoritatea absolută în Adunarea Naţională. 

Legault, 61 de ani, le-a mulţumit pe Twitter susţinătorilor pentru încrederea acordată şi a spus că el şi echipa sa sunt nerăbdători să-şi înceapă munca în beneficiul oamenilor. 

Prim-ministrul în exerciţiu, liberalul Philippe Couillard, şi-a recunoscut rapid înfrângerea şi i-a dorit deplin succes lui Legault.  

Este vorba de o nouă lovitură dură pentru liberali, familia politică a premierului federal Justin Trudeau, notează AFP. În iunie, aceştia au pierdut Ontario, provincia cea mai bogată şi mai populată, în detrimentul alte formaţiuni conservatoare. 

Trudeau a salutat, într-un comunicat, victoria lui Legault. 

Participarea la vot în rândul celor 8,4 milioane de locuitori din Quebec a fost de circa 67%, faţă de 71% în 2014 şi 74% în 2012. 

Pentru prima dată în peste 30 de ani, chestiunea independenţei nu a mai constituit o miză, partidele favorabile statului federal canadian totalizând peste 63% din sufragii.  

Viitorul premier al Quebecului, Francois Legault, este un fost ministru separatist care asigură acum că nu mai vrea separarea de Ottawa. Multimilionar, de profesie contabil, el a făcut avere după ce a creat în 1986 compania aeriană Air Transat. 

















854 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version