Premierul canadian, Justin Trudeau, a convocat duminică la orele 22.00 GMT (luni, 02.00 GMT) o reuniune de urgenţă a cabinetului său, cu două ore înainte de termenul stabilit de Washington pentru încheierea renegocierilor Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA), au informat AFP trei surse guvernamentale conform Agerpres.

Justin TrudeauFoto: Flickr/ DoD News

"În această seară are loc o şedinţă de guvern", a declarat un înalt responsabil de la Ottawa, în timp ce negociatorii canadieni au lucrat tot weekendul, prin videoconferinţă, cu omologii lor de la Washington pentru a obţine un acord în ultimul moment privind revizuirea acestui tratat comercial încheiat în 1994 între Canada, Statele Unite şi Mexic.