Cel putin 50 de persoane si-au pierdut viata, iar alte 85 au fost ranite, in doua atentate care au vizat piete din Bagdad, au anuntat surse din serviciile irakiene de securitate, citate de BBC.

Unul dintre atacuri a avut loc la piata de animale al-Ghazil. Bomba a explodat in jurul orei locale 10.00 (9.00 ora Romaniei), cand piata era foarte aglomerata. Deflagratia a provocat moartea a 35 de persoane si ranirea altor 75.

Un alt dispozitiv a explodat intr-o piata, din cartierul al-Jadida, in sud-estul Bagdadului. Opt persoane si-au pierdut viata in urma deflagratiei si cel putin 10 au fost ranite.

Politistii irakieni au afirmat ca atentatele au fost provocate de doua femei kamikaze, care s-au aruncat in aer.

Atacurile au fost printre cele mai sangeroase produse in ultimele luni in capitala irakiana.