Şefii diplomaţiilor din Bulgaria, Grecia, România şi Croaţia s-au întâlnit la New York, în cadrul celei de-a 73-a sesiuni a Adunării generale a ONU. Cei patru miniştri de externe - Ekaterina Zaharieva, Nikos Kodzias, Teodor Meleşcanu şi Maria Pejcinovic-Buric - au analizat evoluţia integrării europene a Balcanilor de Vest şi alte aspecte de pe agenda internaţională. Aceasta este cea de-a doua reuniune în acest format în cadrul Adunării generale a ONU, potrivit Novini.bg. citat de Rador.

Teodor MelescanuFoto: Agerpres

"Trebuie să continuăm cooperarea cu partenerii noştri din Balcanii de Vest. Anul viitor sper să înceapă negocierile de aderare cu Tirana şi Skopje. Cele două ţări trebuie să demonstreze că sunt gata să realizeze reformele", a remarcat şeful diplomaţiei bulgare, Ekaterina Zaharieva.

Ministrul croat de externe, Maria Pejcinovic-Buric a subliniat că de la ultima întrevedere de anul trecut, regiunea s-a schimbat deja enorm.

Şeful diplomaţiei române, Teodor Meleşcanu, a precizat că România va continua ceea ce Bulgaria a început cu succes în cadrul preşedinţiei sale la UE, iar ministrul grec de externe, Nikos Kodzias, a propus tuturor să viziteze împreună Skopje şi Tirana pentru a arăta sprijinul politic pentru aceste state.

Ekaterina Zaharieva a menţionat că reuniunea în acest format a fost foarte utilă şi a propus să fie extinsă la toate nivelurile în ministerele celor patru ţări.