Thailanda: Hrănirea porumbeilor în zonele publice ar putea fi pedepsită cu închisoarea

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 27 septembrie 2018, 17:03 Actualitate | Internaţional


Porumbei
Foto: pixabay.com
Capitala Thailandei ia în calcul aplicarea pedepsei cu închisoarea în cazul persoanelor care hrănesc porumbei în spaţiile publice în încercarea de a elimina riscul de gripă aviară şi de răspândire a altor boli, au anunţat miercuri autorităţile, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Administraţia metropolitană din Bangkok a iniţiat o campanie pentru prinderea porumbeilor şi a anunţat impunerea unei interdicţii privind hrănirea acestora - persoanele care încalcă dispoziţia riscă până la trei luni de închisoare ori amendă de 25.000 baht (770 de dolari americani) sau ambele pedepse în acelaşi timp.

''Există un risc la adresa oamenilor în zonele cu o concentraţie mare de porumbei'', a declarat pentru Reuters Taweesak Lertprapan, viceguvernator al oraşului Bangkok, în timp ce în jurul său mai mulţi lucrători prindeau păsările dintr-o piaţă publică.

Şi alte oraşe din lume au impus interdicţii similare, printre acestea numărându-se destinaţia preferată a turiştilor din Italia, Veneţia, unde hrănirea porumbeilor este ilegală însă nu este pedepsită cu închisoarea.

În Bangkok, porumbeii - de multe ori supranumiţi ''şobolani cu aripi'' - pot fi întâlniţi deseori în zonele aglomerate precum templele, pieţele şi parcurile publice.

Potrivit lui Taweesak, printre riscurile la adresa sănătăţii cauzate de porumbei se numără afecţiunile respiratorii, meningita şi gripa aviară.

















721 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Ar trebui să se întâmple la fel și la noi (Joi, 27 septembrie 2018, 17:33)

    Nyk1 [utilizator]

    Și da, chiar sunt niște șobolani cu aripi, este extrem de potrivită expresia.

    Păcat că șoimul dunărean este pe cale de dispariție, am fi avut mare nevoie de el!.
  • +1 (3 voturi)    
    Porumbelul, simbolul Duhului Sfint. Nu la Oradea.. (Joi, 27 septembrie 2018, 18:32)

    D-or [utilizator]

    Nu mai e loc in lumea noastra pentru porumbei. Convietuirea pasnica milenara a incetat.

    La Oradea s-a interzis hranirea porumbeilor. Si a pisicilor, ca sa prinda porumbeii.

    Si mai era o stire despre Oradea... ceva cu un incendiu...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version